Portarul Thibaut Courtois a revenit la naţionala Belgiei după 638 de zile

Data:

Thibaut Courtois, portarul echipei Real Madrid, a revenit luni la naţionala de fotbal a Belgiei după o absenţă de 638 de zile, generată de conflictul pe care l-a avut cu fostul selecţioner Domenico Tedesco, informează EFE.

Courtois, care va împlini 33 de ani în luna mai, s-a aflat în centrul atenţiei presei la sosirea în cantonamentul de la Tubize, o localitate aflată în sudul capitalei Bruxelles, deoarece este pentru prima dată începând din 18 iunie 2023 când goalkeeper-ul participă la o acţiune a selecţionatei ţării sale.

În acea zi, după un meci împotriva Austriei (1-1), Courtois s-a supărat pe Tedesco şi pe oficialii Federaţiei belgiene, considerând că este o lipsă de respect faţă de cariera sa internaţională să nu i se acorde banderola de căpitan, în absenţa lui Kevin De Bruyne, în condiţiile în care aceea era şi partida sa cu numărul 100 la naţională, banderola revenindu-i atacantului Romelu Lukaku.

Portarul a părăsit atunci cantonamentul, iar apoi a stat departe de echipa Belgiei timp de câteva luni, din cauza unei accidentări. După ce şi-a pus din nou mănuşile, Courtoris a anunţat că îşi amână revenirea la naţională până când îşi va reveni complet.

În cele din urmă, el a anunţat că nu va mai juca pentru Belgia cât timp va fi Tedesco la conducere, aşa că înlocuirea italo-germanului din postul de selecţioner cu Rudi Garcia, în luna ianuarie, l-a făcut să revină la sentimente mai bune faţă de naţionala ţării sale.

Belgia va juca pentru a rămâne în Grupa A a Ligii Naţiunilor o dublă confruntare cu Ucraina: prima manşă pe 20 martie pe teren neutru la Murcia (Spania), iar returul trei zile mai târziu, la Bruxelles.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liverpool a învins-o pe Atletico Madrid cu propriile arme, afirmă antrenorul Arne Slot

FC Liverpool a folosit arma obişnuită a lui Atletico Madrid, "mentalitatea sa incredibilă", pentru a învinge echipa spaniolă,...

Ne place să jucăm fotbal, a declarat antrenorul lui PSG după victoria categorică cu Atalanta (4-0)

Paris Saint-Germain este "în aceeaşi formă ca anul trecut", a avertizat miercuri antrenorul Luis Enrique, după victoria fără...

Son Heung-min, fostul căpitan al lui Tottenham, la primul său hat-trick în Major League Soccer

Atacantul sud-coreean Son Heung-min, fostul căpitan al echipei Tottenham Hotspur, a semnat miercuri primul său hat-trick în liga...

Am dat dovadă de multă maturitate, a spus Chivu (Inter) după debutul victorios în Liga Campionilor

Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, şi-a felicitat elevii după victoria obţinută miercuri seara în Olanda, în faţa...