Portarul Stefan Ortega (Manchester City), convocat în premieră la naţionala Germaniei

Data:

Portarul Stefan Ortega, dublura brazilianului Ederson la echipa engleză de fotbal Manchester City, a fost convocat în premieră la selecţionata Germaniei, figurând pe lista de 23 de jucători dată publicităţii joi de Julian Nagelsmann pentru meciurile din luna noiembrie, informează AFP.

Mannschaft, liderul grupei sale şi deja calificată în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor, va primi vizita Bosniei-Herţegovina la Freiburg (16 noiembrie), înainte de a înfrunta Ungaria la Budapesta (19 noiembrie).

Pentru această fereastră internaţională, selecţionerul Julian Nagelsmann este lipsit în continuare de serviciile portarului Marc-Andre ter Stegen, operat pe 23 septembrie pentru o leziune a tendonului rotulian al piciorului drept şi indisponibil până la finalul sezonului.

În octombrie, Nagelsmann l-a aliniat pe Alexander Nubel în Bosnia-Herţegovina (victorie cu 2-1) şi pe Oliver Baumann împotriva Olandei, la Munchen (1-0).

Stefan Ortega (32 ani) figurează în premieră pe lista naţionalei germane, alături de Nubel şi Baumann. El a disputat în total 20 de meciuri în sezonul 2023-2024 pentru Manchester City, iar de la începutul acestei campanii a jucat două meciuri în Liga Campionilor, însă niciunul în cele 10 etape din Premier League.

Selecţionerul Germaniei poate conta pe revenirile după accidentări ale lui Jamal Musiala şi Kai Havertz, convocându-l totodată pentru prima oară din noiembrie 2023 pe Julian Brandt, căpitanul echipei Borussia Dortmund. În schimb, Leroy Sane (Bayern Munchen) este în continuare absent, aşa cum s-a întâmplat la meciurile internaţionale din septembrie şi octombrie.

Iată componenţa lotului german:
Portari: Oliver Baumann (Hoffenheim), Alexander Nübel (VfB Stuttgart), Stefan Ortega (Manchester City);

Fundaşi: Robin Gosens (Fiorentina), Benjamin Henrichs (RB Leipzig), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstaedt (VfB Stuttgart), Antonio Rudiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen);

Mijlocaşi: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Julian Brandt (Borussia Dortmund), Chris Fuhrich (VfB Stuttgart), Pascal Gross (Borussia Dortmund), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Felix Nmecha (Borussia Dortmund), Angelo Stiller (VfB Stuttgart), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen);

Atacanţi: Serge Gnabry (Bayern Munchen), Kai Havertz (Arsenal Londra), Tim Kleindienst (Borussia Moenchengladbach), Deniz Undav (VfB Stuttgart).

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Când începe Champions League 2024/2025 și ce aduce noul format?

Champions League, cea mai prestigioasă competiție inter-cluburi din lume, revine cu o ediție specială pentru sezonul 2024/2025. Formatul...

Mbappe (Real Madrid), accidentat la coapsa stângă, incert pentru următoarele meciuri

Atacantul francez al lui Real Madrid, Kylian Mbappe, înlocuit marţi în minutul 36 al meciului din Liga Campionilor...

Legendarul Ronaldinho va fi prezent la Sports Festival 2025

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho Gaucho va participa la ediţia de anul viitor a Sports Festival, au anunţat,...

Formula E a donat 250.000 de dolari în scopuri caritabile după victoria lui Verstappen în Formula 1

Max Verstappen a asigurat că va urmări cursele din Formula E, după ce conducerea acestui campionat rezervat monoposturilor...