Poliţia spaniolă a arestat 23 de persoane implicate în trucarea de meciuri în Spania, Andorra şi Gibraltar

Data:

Poliţia spaniolă a arestat 23 de persoane, printre care şi fotbalişti, în cadrul unei anchete legate de trucarea de meciuri în ligile de amatori din Spania, Andorra şi Gibraltar, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Persoanele arestate sunt suspectate că ar fi implicate într-o reţea care a câştigat 500.000 de euro prin pariuri minore, cu sume prea mici pentru a ridica suspiciuni din partea autorităţilor, acţionând pe baza informaţiilor furnizate de jucători care influenţau rezultatele finale ale partidelor, a precizat poliţia.

A doua parte a schemei cuprindea fotbalişti care profitau de poziţiile lor pentru a truca meciuri ale echipelor aflate în sfera lor de influenţă, au mai menţionat autorităţile.

Nu au fost dezvăluite nume, dar poliţia a indicat că reţeaua a avut în vedere circa 30 de meciuri din ligile non-profesioniste, precum liga a treia spaniolă şi ligile din Andorra şi Gibraltar.

Oficialii din cele trei asociaţii naţionale nu au răspuns imediat cererilor de a comenta în acest caz.

Ancheta a avut loc în 2021 şi 2022, cu ajutorul mai multor organizaţii, inclusiv al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), al ligii spaniole de fotbal (LaLiga), al grupului Betting Market Global Investigation Service (SIGMA) şi al grupului anti-trucare de meciuri al UEFA, fiind susţinută de Europol şi Interpol.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...