Peste 1.300 de fani britanici au interdicţie pentru Cupa Mondială din Qatar

Data:

Peste 1.300 suporteri din Anglia şi Ţara Galilor, cu diverse ordine de restricţie pe stadioane, nu vor putea călători în Qatar pentru a asista la meciurile Cupei Mondiale de fotbal (20 noiembrie-18 decembrie), a anunţat ministerul britanic de interne, citat de Reuters și Agerpres.

Aceste măsuri, care intră în vigoare de vineri, previne fanii cu antecedente de violenţe legate de fotbal să facă deplasarea la marele eveniment fotbalistic din Qatar.

”Nu vom lăsa comportamentul unei minorităţi care încalcă legea să păteze ceea ce va fi un turneu pasionant”, a declarat secretarul de stat Suella Braverman.

În sezonul trecut a avut loc o creştere bruscă a invaziilor de teren şi a incidentelor provocate de fani, fapt care a determinat Premier League să introducă unele măsuri sporite de siguranţă pentru a controla comportamentul inadecvat înaintea noii campanii.

Ministerul de interne a avertizat că fanii care încalcă regulile privind deplasarea la Cupa Mondială riscă pedepse de şase luni închisoare şi amenzi nelimitate.

Orice persoană care ”a cauzat anterior probleme şi este bănuită că ar putea repeta acest lucru din nou” va avea, de asemenea, interdicţie de călătorie la Cupa Mondială. ”Violenţa, abuzul şi dezordinea nu sunt tolerate aici şi acest comportament infracţional nu va fi tolerat la Cupa Mondială, motiv pentru care adoptăm această abordare fermă”, a adăugat Braverman.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Tuchel ar putea rămâne antrenor la Bayern Munchen

Antrenorul Thomas Tuchel, care a anunţat că se va despărţi de clubul german de fotbal Bayern Munchen, a...

Fotbal: Courtois revine în poarta lui Real Madrid

Portarul belgian Thibaut Courtois, care a lipsit nouă luni din cauza unei accidentări, va reveni sâmbătă între buturile...

Fotbal: Loturi de 23-26 de jucători la EURO 2024

Comitetul Executiv al UEFA a autorizat cele 24 de echipe calificate la EURO 2024, turneu care va fi...

Gimnastică artistică: România a ratat podiumul la Europenele de junioare

Echipa de junioare României a ocupat locul 8, vineri, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la...