Paul Pogba s-a operat la genunchi şi riscă să rateze Cupa Mondială 2022

Data:

Internaţionalul francez Paul Pogba, care a semnat în această vară cu echipa italiană de fotbal Juventus Torino, după despărţirea de Manchester United, s-a operat la genunchiul drept şi riscă să rateze Cupa Mondială din Qatar, programată în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, informează AFP, potrivit Agerpres.

„În această seară (luni), Pogba a suferit o meniscectomie artroscopică externă, iar intervenţia realizată de profesorul Roberto Rossi, în prezenţa doctorului lui Juventus, Luca Stefanini, a reuşit perfect”, a precizat clubul torinez într-un comunicat.

Antrenorul lui Juve, Massimiliano Allegri, anunţase mai devreme, în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o luni, înaintea meciului cu Paris Saint-Germain din prima etapă a Ligii Campionilor, programat marţi, că Pogba urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

„Pogba a ieşit în această dimineaţă (luni) să se antreneze, dar s-a oprit şi a decis să se opereze”, a explicat tehnicianul italian, precizând că nu va conta pe mijlocaşul francez până la întreruperea campionatului italian, la jumătatea lunii noiembrie, din cauza Mondialului din Qatar.

Mass-media italiană evocă o indisponibilitate a lui Pogba cuprinsă între şase şi opt săptămâni, ceea ce teoretic i-ar permite mijlocaşului să fie inclus, în extremis, pe lista „Les Bleus” pentru turneul final din Qatar.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Alcaraz speră în continuare să facă pereche la dublu cu Nadal, la Jocurile Olimpice de la Paris

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a declarat, după calificarea sa în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Fotbal: Nike şi-a prelungit parteneriatul cu nationala Franţei până în 2034

Federaţia franceză de fotbal (FFF) şi Nike au anunţat marţi reînnoirea parteneriatului lor, început în 2011, acesta fiind...

F1: Inginerul britanic Adrian Newey pleacă de la Red Bull, a anunţat echipa austriacă

Inginerul britanic Adrian Newey, considerat un adevărat "guru al aerodinamicii", va părăsit la începutul anului 2025 echipa de...

Fotbal: Harry Kane l-a egalat pe Mbappe în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor

Internaţionalul englez Harry Kane, atacantul echipei Bayern Munchen, a marcat al optulea său gol în actuala ediţie a...