Patru jucători spanioli testaţi antidoping la Universitatea din Qatar

Data:

Patru internaţionali spanioli au fost nevoiţi să se supună unui test de sânge şi urină la Universitatea din Doha, unde La Roja a primit vizita neaşteptată a controlului antidoping, după meciul cui Germania, de la Cupa Mondială de fotbal, a confirmat selecţionerul Luis Enrique, informează EFE, citată de Agerpres.

Aşa cum se întâmplă la toate competiţiile majore, „cartierul general” al echipelor primeşte vizita surpriză a medicului pentru a supune jucătorii unor teste antidoping.

Cu această ocazie, după cum a confirmat Luis Enrique în live-ul său pe Twitch, nu toţi elevii săi au trebuit să treacă controlul.

„Astăzi este ziua în care au venit controalele. Ne-am gândit că primele zile de cantonament vor fi cele pentru analize de sânge şi urină, dar s-a întâmplat astăzi, când eram la masă. Ei decid ce jucători fac testele, uneori sunt toţi, dar de această dată au fost patru”, a spus selecţionerul spaniol.

Spania a debutat în forţă la Cupa Mondială 2022, cu o victoria categorică în meciul cu Costa Rica (7-0), iar apoi a remizat cu Germania (1-1), în derby-ul Grupei E, din care face parte şi Japonia, echipă pe care ibericii o vor înfrunta joi, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...