Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a fost învinsă de Mariam Bolkvadze cu scorul de 6-4, 6-1, luni seara, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Limoges (Franţa), dotat cu premii totale de 100.000 de euro.
Jucătoarea georgiană (26 ani, 191 WTA) s-a impus după aproape două ore de joc (1 h 51 min).
Ţig (30 ani, 246 WTA), venită din calificări, s-a ales cu un cec de 1.086 de euro şi cu 7 puncte WTA pentru participare.
Marţi, Gabriela Ruse (27 ani, 122 WTA) o va înfrunta pe rusoaica Ana Blinkova (26 ani, 72 WTA), a patra favorită.
Blinkova a câştigat ambele confruntări de până acum cu Ruse, în 2016, în calificări la Darmstadt, cu 6-4, 3-6, 6-4, şi în 2017, în optimi la Nantes, cu 6-0, 6-3.
AGERPRES