Patinaj artistic: Suspendarea Kamilei Valieva este o ”decizie politică”, susţine Kremlinul

Data:

Kremlinul a calificat luni drept „politică” decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de a o suspenda timp de patru ani pe tânăra patinatoare rusă Kamila Valieva, al cărei test pozitiv pentru o substanţă interzisă a declanşat un uriaş scandal în timpul Jocurilor Olimpice 2022 de la Beijing, informează AFP, scrie Agerpres.

„Desigur că nu suntem de acord cu această decizie. Din punctul meu de vedere, aceasta este o decizie politică”, a afirmat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse.

Kamila Valieva a fost condamnată la patru ani de suspendare începând cu 25 decembrie 2021, a anunţat luni TAS.

Kamila Valieva, în vârstă acum de 17 ani, pe care Agenţia rusă antidoping (RUSADA) decisese iniţial să nu o sancţioneze pe motiv că nu a comis „nicio greşeală sau neglijenţă”, este descalificată retroactiv pentru toată această perioadă, a adăugat TAS.

Valieva a fost testată pozitiv la trimetazidină, o substanţă interzisă, cu ocazia unui control efectuat în decembrie 2021, în timpul campionatelor naţionale ale Rusiei, dar rezultatul a fost făcut cunoscut doar pe 8 februarie, la o zi după ce adolescenta a ajutat echipa Rusiei să cucerească aurul la Jocurile Olimpice de la Beijing.

În apărarea sa, Valieva a spus că testul pozitiv a fost rezultatul unei contaminări accidentale, în condiţiile în care bunicul ei, care o ducea în fiecare zi la antrenamente, urma la momentul respectiv un tratament cu trimetazidină, substanţă depistată într-o concentraţie mică în eşantioanele patinatoarei.

În timpul Jocurilor de la Beijing, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decis să nu atribuie medalii pentru concursul de patinaj artistic pe echipe până când cazul Valieva nu va fi rezolvat.

TAS, la finalul unei audieri cu porţile închise, care a început în septembrie anul trecut şi s-a reluat în noiembrie, a estimat luni că Valieva „nu a fost în măsură să stabilească”, cu dovezi suficient de convingătoare, că nu s-a dopat „intenţionat”.

Afacerea, care nu s-a încheiat încă, a stârnit un scandal în timpul JO de la Beijing deoarece a trecut mult timp între prelevarea de probe de către Agenţia rusă antidoping (RUSADA) pe 25 decembrie 2021 şi analiza efectuată de către laboratorul de la Stockholm aprobat de AMA/WADA.

Valieva mai are posibilitatea de a se adresa Tribunalului Federal Elveţian în termen de 30 de zile, doar pentru motive juridice limitate.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...