Parlamentul European îşi face echipă pentru a participa la Cupa Mondială parlamentară de rugby

Data:

Parlamentul European şi-a făcut o echipă de rugby care să participe în vară, în Franţa, la Cupa Mondială parlamentară, a anunţat, la Bruxelles, preşedintele instituţiei, malteza Roberta Metsola, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Aceasta este o oportunitate reală de a construi punţi între parlamentarii din întreaga lume. Sportul este un limbaj universal şi poate fi un instrument puternic de promovare a valorilor europene”, a spus Metsola.

Această echipă a PE se va confrunta cu mai multe echipe parlamentare naţionale la sfârşitul verii – de la 31 august până la 7 septembrie – în sudul Franţei şi la Paris.

Pentru prima dată de la turneul din 1995, primul de acest fel, din Africa de Sud, deputaţi şi deputate (echipele sunt mixte) din cincisprezece ţări UE se vor alătura reprezentativelor din Parlamentele Franţei, Irlandei, Angliei, Ţării Galilor, Noii Zeelande, Australiei, Argentinei, Africii de Sud.

„Uniunea Europeană împărtăşeşte, ca şi rugby-ul, valorile respectului, solidarităţii şi convieţuirii împreună. Vom fi uniţi în diversitate”, a subliniat franţuzoica Anne-Sophie Pelletier (grupul de stânga), autoarea iniţiativei alături de compatriotul ei Eric Andrieu, prim-vicepreşedinte (socialist) al PE.

Echipa PE va juca un prim meci-test pe 18 martie împotriva parlamentarilor francezi, înainte de o întâlnire cu selecţionata Parlamentului nipon, pe 24 iunie.

Parlamentarii europeni se antrenează în fiecare săptămână la Boisfort (Bruxelles).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...