Organizaţiile de apărare a drepturilor omului cer amânarea votului pentru acordarea CM 2034

Data:

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului au cerut Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) să amâne votul pentru acordarea organizarea Cupei Mondiale 2034 Arabiei Saudite, pe fondul temerilor că mulţi muncitori migranţi vor muri dacă acolo nu are loc o reformă credibilă, scrie DPA.

Federaţiile naţionale urmează să voteze, la Congresul extraordinar al FIFA din 11 decembrie, candidatura unică a Arabiei Saudite pentru găzduirea turneului final din 2034.

Amnesty International şi Sport and Rights Alliance (SRA) susţin că aşa cum se prezintă lucrurile acum, un turneu în Arabia Saudită va duce la severe încălcări pe scară largă a drepturilor omului. Aceste ONG-uri au cerut FIFA şi Federaţiei engleze de fotbal să oprească votul.

”Va exista un cost uman real şi previzibil pentru acordarea Cupei Mondiale 2034 către Arabia Saudită fără a obţine garanţii credibile de reformă”, a spus Steve Cockburn, şeful Amnesty International pentru drepturile muncii şi sport.

”Fanii se vor confrunta cu discriminarea, locuitorii vor fi evacuaţi forţat, muncitorii migranţi se vor confrunta cu exploatarea şi mulţi vor muri. Arabia Saudită va avea nevoie de un număr mare de lucrători migranţi pentru a-şi realiza ambiţiile la Cupa Mondială, dar nu există angajamente de reformare a sistemul exploatator al ţării – kafala – şi să stabilească un salariu minim pentru non-cetăţeni, să le permită să se alăture sindicatelor sau să introducă noi măsuri pentru prevenirea decesului lucrătorilor. FIFA trebuie să oprească procesul până când sunt protejate corect drepturile omului pentru a evita agravarea unei situaţii deja îngrozitoare”, a mai spus Cockburn.

Un nou raport al Amnesty şi al SRA solicită, de asemenea, FIFA să ceară angajamente credibile şi obligatorii pentru drepturile omului din partea celor trei naţiuni care se pregătesc să fie gazdele turneului din 2030: Maroc, Portugalia şi Spania.

Cockburn a spus că aceste ţări ”nu au explicat încă în mod adecvat cum vor fi protejaţi jucătorii şi fanii de abuzuri discriminatorii, ce măsuri vor fi luate pentru a preveni utilizarea excesivă a forţei poliţiei sau cum vor fi protejate drepturile de locuinţă ale rezidenţilor”.

Directorul SRA, Andrea Florence, a spus, la rândul său: ”Cu excepţia cazului în care FIFA este sinceră cu privire la amploarea şi gravitatea riscurilor care urmează şi acţionează pentru a le preveni va fi clar că angajamentul său faţă de drepturile omului este o farsă. FIFA a fost primul organism sportiv global care a introdus criterii ca drepturile omului în procesul său de selecţie pentru un mega-eveniment sportiv, deci ar fi şocant să vedem că organizaţia abandonează acum complet aceste principii în favoarea linei sale de bază.”

Statul saudit deţine direct sau indirect aproape 98% din acţiuni în compania energetică Aramco, devenită la începutul acestui an principalul sponsor al FIFA într-un parteneriat în valoare de 400 de milioane de dolari pentru patru ani.

”FIFA implementează procese de licitaţie amănunţite pentru ediţiile 2030 şi 2034 ale Cupei Mondiale FIFA, conform proceselor anterioare de selecţie a gazdelor pentru Cupa Mondială feminină 2023 din Australia şi Noua Zeelandă, Cupa Mondială din 2026 din Statele Unite, Mexic şi Canada şi Cupa Mondială feminină 2027 din Brazilia”, a declarat un purtător de cuvânt al FIFA.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Când începe Champions League 2024/2025 și ce aduce noul format?

Champions League, cea mai prestigioasă competiție inter-cluburi din lume, revine cu o ediție specială pentru sezonul 2024/2025. Formatul...

Mbappe (Real Madrid), accidentat la coapsa stângă, incert pentru următoarele meciuri

Atacantul francez al lui Real Madrid, Kylian Mbappe, înlocuit marţi în minutul 36 al meciului din Liga Campionilor...

Legendarul Ronaldinho va fi prezent la Sports Festival 2025

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho Gaucho va participa la ediţia de anul viitor a Sports Festival, au anunţat,...

Formula E a donat 250.000 de dolari în scopuri caritabile după victoria lui Verstappen în Formula 1

Max Verstappen a asigurat că va urmări cursele din Formula E, după ce conducerea acestui campionat rezervat monoposturilor...