Orădeanul Kiraly Balint, medaliat la Campionatul balcanic de juniori, mort la doar 22 de ani

Data:

Tânărul atlet Király Bálint, în vârstă de doar 22 de ani, a încetat din viață, după o luptă lungă și cruntă cu o boală autoimună necruțătoare, informează Bihon.ro, scrie activenews.ro.

„A fost un tânăr de succes, un model demn de urmat pentru copii și tineri. A studiat la Liceul Ady Endre, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Medicină a Universității din Oradea, fiind student în anul II.

Abia aștepta să practice viitoarea sa meserie pentru care se pregătea, petrecându-și o mare parte din timpul liber ca voluntar la UPU a Spitalului Clinic Județean Bihor. Aceeași UPU în care și-a petrecut ultimele trei luni ale scurtei sale vieți, perioadă în care s-a luptat cu boala incurabilă de care suferea.

A fost o luptă inegală, cu totul diferită față de bătălia cu ștacheta, de pe terenurile de atletism, unde cu greu era învins. Pentru că Bálint a fost și un sportiv de valoare, având o carieră remarcabilă ca atlet de performanță. A practicat săritura în înălțime la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, sub îndrumarea antrenorului prof. Benyi László.

A fost multiplu medaliat și campion național la copii și juniori, medaliat la Campionatul Balcanic de juniori. A fost iubit de toți cunoscuții și apropiații săi, dar și de cei care nu îl cunoșteau, dar care au auzit de cumplita încercare prin care trecea.

Bihorenii s-a mobilizat și au donat sânge pentru el, iar personalul medical de la UPU a încercat din răsputeri să-i salveze viața.

Din păcate, nu a fost posibil, iar Király Bálint a plecat într-o lume mai bună”, scrie Bihon.ro.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...