Ons Jabeur şi Iga Swiatek vor disputa finala turneului WTA de la Roma

Data:

Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma, după ce a salvat o minge de meci în faţa rusoaicei Dari Kasatkina, pe care a învins-o cu 6-4, 1-6, 7-5, după aproape două ore de joc, la Foro Italico, potrivit Agerpres.

Ons Jabeur accede astfel în a doua finală consecutivă de categoria WTA 1.000, după ce a cucerit săptămâna trecută trofeul în turneul de la Madrid.

Duminică, în finala competiţiei din capitala Italiei, tunisianca o va avea ca adversară pe poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial, care a dispus în prima semifinală, cu 6-2, 6-1, de belarusa Arina Sabalenka.

Swiatek, campioană la Roland Garros în 2020, a reuşit o serie spectaculoasă de 27 de victorii în circuitul profesionist, iar duminică va încerca să câştige al cincilea titlu consecutiv, după cele obţinute la Doha, Indian Wells, Miami şi Stuttgart.

Jabeur a câştigat două dintre cele trei meciuri disputate până acum împotriva polonezei. Swiatek s-a impus în primul lor duel, în 2019, însă tunisianca le-a câştigat pe ultimele două, la Wimbledon şi Cincinnati, ambele în 2021. Aceasta va fi însă prima lor confruntare pe zgură.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...