O bâtă de baseball a legendarului Jackie Robinson, vândută la licitaţie cu un milion de dolari

Data:

O bâtă de baseball utilizată de legendarul jucător Jackie Robinson cu ocazia All-Star Game din 1949 s-a vândut la licitaţie cu suma de 1,08 milioane dolari, a anunţat firma Goldin Auctions cu sediul în New Jersey, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Robinson, primul jucător afro-american care a debutat în Major League Baseball (MLB), în 1947, a evoluat în Meciul Vedetelor din MLB pe stadionul Ebbetts Field din Brooklyn, în anul în care a cucerit titlul de cel mai bun jucător (MVP) din National League.

Bâta respectivă este una dintre cele două făcute pentru Robinson în vederea meciului respectiv şi prezintă „urme uşoare” de utilizare, a precizat Goldin Auctions. Un purtător de cuvânt al licitatorului a declarat că nu poate dezvălui identitatea cumpărătorului.

„Bâta s-a aflat în arhivele familiei Robinson încă din ziua în care a fost folosită pentru prima dată de Jackie şi vă garantez că este 100% autentică”, a subliniat văduva lui Robinson, Rachel, într-un comunicat.

Bâta lui Jackie Robinson este una dintre cele mai scumpe vândute vreodată la licitaţie, recordul fiind deţinut de bâta cu care celebrul Babe Ruth a reuşit primul său „home run” pe Yankee Stadium, în 1923, vândută cu 1,265 milioane dolari în 2004.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...