Novak Djokovic, victorios de ziua sa, în optimi la Geneva

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, şi-a sărbătorit ziua în care a împlinit 37 de ani, miercuri, cu o victorie în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Geneva, dotat cu premii totale de 579.320 de euro, 6-3, 6-3 cui germanul Yannick Hanfmann (85 ATP).

După o oră şi jumătate de joc, întrerupt timp de o oră de ploaie, Djokovic a savurat un tort oferit de organizatorii turneului de la Geneva, la care participă în premieră.

Sârbul a obţinut cu acest prilej victoria sa cu numărul 1.100 din carieră, fiind devansat doar de două legende ale tenisului, americanul Jimmy Connors şi elveţianul Roger Federer.

Yannick Hanfmann, care în primul tur l-a eliminat pe ”veteranul” britanic Andy Murray, a cedat în momentele importante, ratând şapte mingi de break în primul set şi irosind un avantaj de trei ghemuri (3-0) în actul secund.

Cu patru zile înaintea debutului turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, Djokovic, campionul en titre, încearcă să îşi găsească ritmul, după ce în acest sezon nu a reuşit să atingă nicio finală.

Cele mai bune rezultate ale deţinătorului recordului de titluri de Mare Şlem (24) sunt semifinalele de la Australian Open şi turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo.

În sferturi la Geneva, Djokovic îl va întâlni pe învingătorul dintre olandezul Tallon Griekspoor (27 ATP) şi canadianul Denis Shapovalov (123 ATP), întrerupt de ploaie la scorul de 7-6 (9/7), 3-3 pentru nord-american.

Rezultatele înregistrate miercuri la Geneva (zgură) în turul secund (optimi de finală):
Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Yannick Hanfmann (Germania) 6-3, 6-3
Alex Michelsen (SUA) – Taylor Fritz (SUA/N.3) 6-4, 4-6, 7-5
Tomas Machac (Cehia) – Nicolas Moreno de Alboran (SUA) 4-6, 7-5, 6-0
Sebastian Baez (Argentina/N.5) – Roberto Carballes Baena (Spania) 6-3, 6-0
Casper Ruud (Norvegia/N.2) – Sebastian Ofner (Austria) 4-6, 6-2, 6-2

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Căpitanul echipei Real Madrid, în negocieri avansate cu Al-Ittihad, anunţă Marca

Fundaşul spaniol Nacho Fernandez a decis să plece de la Real Madrid după expirarea contractului său, pe 30...

David Beckham plănuieşte să creeze o echipă feminină la Miami

Fostul fotbalist englez David Beckham, coproprietarul clubului Inter Miami din Major League Soccer, a declarat, joi, că intenţionează...

Fotbal: Spania a fost autorizată de CIO să naturalizeze doi jucători pentru JO 2024

Fotbaliştii Dean Huijsen şi Mateo Joseph, de naţionalitate olandeză respectiv britanică, au primit aprobarea de la Comitetul Internaţional...

EURO 2024: Germania primeşte 580 de poliţişti străini pentru asigurarea securităţii

Ministrul german de Interne şi al Sporturilor, Nancy Faeser, a primit, joi, în cadrul unei ceremonii 350 de...