Novak Djokovic va putea participa la US Open

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, care a revenit începând de luni pe prima poziţie a clasamentului ATP, va putea participa la ediţia din acest an a US Open, turneul de Mare Şlem de la New York, după ce autorităţile americane au decis să ridice interdicţia de intrare pe teritoriul Statelor Unite a persoanelor nevaccinate împotriva Covid-19, informează L’Equipe, citată de Agerpres.

Djokovic, în vârstă de 35 de ani, a câştigat al 22-lea său titlu de Grand Slam, egalându-l astfel pe spaniolul Rafael Nadal, după ce s-a impus pentru a zecea oară în cariera sa la Australian Open, competiţie în finala căreia l-a învins duminică pe grecul Stefanos Tsitsipas.

Anul 2023 a început astfel în cel mai bun mod pentru campionul sârb, care în urmă cu un an era expulzat din Australia, în urma unei bătălii judiciare legată de nevaccinarea sa împotriva coronavirusului, iar apoi a ratat şi US Open 2022, din acelaşi motiv.

Singurele turnee de Mare Şlem la care sârbul a putut participa anul trecut au fost cele de la Roland Garros şi Wimbledon, la ultimul dintre ele Djokovic reuşind să câştige trofeul.

La finalul US Open 2022, încheiat pe 11 septembrie, Djokovic i-a cedat fotoliul de lider clasamentului ATP spaniolului Carlos Alcaraz, campionul de la Flushing Meadows, pe care l-a recuperat luni, după 20 de săptămâni.

Autorităţile din Statele Unite au decis să ridice interdicţiile legate de Covid-19 începând cu data de 11 mai 2023, ceea ce înseamnă că Novak Djokovic nu va putea lua parte la turneele de la Indian Wells şi Miami, ambele de categoria Masters 1.000 ATP, programate în primăvară. Această absenţă i-ar putea pune în pericol poziţia de numărul unu mondial, în cazul unor performanţe bune ale rivalilor săi Carlos Alcaraz şi Stefanos Tsitsipas la turneele americane.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Boris Becker vor participa la un omagiu adus lui Nikola Pilic

Sârbul Novak Djokovic, germanul Boris Becker şi croatul Ivan Ljubicic vor participa miercuri, la Bologna, locul de desfăşurare...

Romelu Lukaku (Napoli) se apropie de revenirea pe gazon

Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, ar putea reveni pe terenurile din Serie A peste aproximativ zece zile, după...

Paul Pogba ar putea debuta la Monaco în meciul de la Rennes, de sâmbătă

Fotbalistul francez Paul Pogba este aşteptat să revină pe teren în tricoul echipei AS Monaco, sâmbătă, în meciul...

Beşiktaş Istanbul a făcut o ofertă oficială pentru portarul Marc-Andre ter Stegen (presă)

FC Barcelona a primit o primă ofertă oficială de transfer pentru portarul german Marc-Andre ter Stegen, care s-ar...