Novak Djokovic, triumfător la Australian Open, după 6-3, 7-6, 7-6 cu Stefanos Tsitsipas

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic (5 ATP, favorit nr. 4) a câştigat finala de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce în ultimul act l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3) cu 6-3, 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), anunță Agerpres.

Sârbul s-a impus după o partidă care a durat trei ore, ambii jucători făcând câte trei duble greşeli, grecul reuşind nu mai puţin de 15 aşi, Djokovic doar 7.

Odată cu acest succes, campionul sârb, în vârstă de 35 de ani, care a cucerit pentru a zecea oară trofeul la competiţia de la antipozi, a obţinut al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalând astfel recordul rivalului său spaniol Rafael Nadal.

De asemenea, Djokovic va reveni de luni în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut).

„Nole” nu a putut participa la ediţia de anul trecut a Openului australian, câştigată de Nadal, sârbul fiind expulzat din Australia deoarece nu era vaccinat împotriva Covid-19.

Djokovic are, începând de duminică, 11-2 în meciurile directe cu Tsitsipas, ultimele zece dueluri fiind tot atâtea victorii ale sârbului.

De partea cealaltă, Tsitsipas a jucat pentru prima dată finala de la Australian Open. Grecul a fost semifinalist anul trecut şi a jucat pentru a doua oară în carieră o finală de Mare Şlem, după cea din 2021 de la Roland Garros, pierdută chiar în faţa sârbului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...