Novak Djokovic, operat cu succes la genunchiul drept

Data:

Novak Djokovic a fost operat cu succes la genunchiul drept, într-o clinică din Paris, după retragerea sa de la Roland Garros, a anunţat joi tenismanul sârb, citat de Reuters.

„Nole” a suferit o leziune la meniscul medial al genunchiului drept în cursul meciului câştigat luni în cinci seturi în faţa argentinianului Francisco Cerundolo, în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem din capitala Franţei. El şi-a anunţat ulterior retragerea din competiţie.

Această accidentare i-a spulberat speranţele sârbului de a câştiga cel de-al 25-lea său trofeu de Grand Slam, obligându-l totodată să cedeze, începând de luni, fotoliul de lider al clasamentului ATP italianului Jannik Sinner.

„Ziua trecută, a trebuit să iau nişte decizii grele, după ce am suferit o ruptură de menisc, în timpul ultimului meu meci. Încă procesez totul, dar sunt bucuros să vă informez că operaţia a decurs bine”, a scris Djokovic într-o postare pe Instagram.

„Sunt foarte recunoscător faţă de echipa medicală care mi-a fost alături, precum şi pentru sprijinul copleşitor pe care l-am primit din partea fanilor mei. Voi face totul pentru a fi sănătos şi apt să mă întorc pe teren cât mai curând posibil. Dragostea mea pentru acest sport este puternică şi dorinţa de a concura la cel mai înalt nivel este ceea ce mă face să merg mai departe”, a adăugat sârbul.

Djokovic, în vârstă de 37 de ani, riscă să rateze turneul de Mare Şlem de la Wimbledon (1-14 iulie), pe care l-a câştigat de şapte ori, existând temeri legate şi de participarea sa la Jocurile Olimpice de la Paris, programate în perioada 27 iulie – 4 august.

Accidentarea lui Djokovic vine după o serie de evenimente nefericite pentru jucătorul sârb, care a câştigat anul trecut trei dintre cele patru turnee de Grand Slam, însă s-a confruntat cu probleme de la debutul lui 2024, nereuşind să cucerească niciun titlu în acest an.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...