Novak Djokovic ar vrea să-i aibă alături pe marii săi rivali atunci când va spune adio tenisului

Data:

Novak Djokovic a afimat că şi-ar dori să-i aibă alături pe marii săi rivali în momentul în care va spune adio tenisului, aşa cum s-a întâmplat în cazul elveţianului Roger Federer, care a disputat ultimul său meci weekend-ul trecut la turneu Laver Cup de la Londra, potrivit Agerpres.

M-am gândit la acest lucru când s-au întâmplat toate astea, vineri. Cu toate emoţiile pe care le-am trăit… Îmi doresc ca atunci când se va întâmpla (retragerea sa – n.red) să am alături ce mai mari rivali ai mei. Când, cum şi unde, asta nu mai ştiu”, a spus sârbul duminică seară, la finalul competiţiei din capitala britanică.

Djokovic a făcut parte din echipa Europei, care a marcat momentul retragerii din activitate a lui Roger Federer, după o carieră de aproape un sfert de secol, pe parcursul căreia cucerit 103 titluri în circuitul profesionist, 20 dintre ele de Mare Şlem.

„Au fost câteva zile foarte incitante, pentru că retragerea lui Roger. Cu toţii am simţit o energie diferită, pentru tot ceea ce a contribuit el la tenis. Sunt foarte fericit că am putut să fac parte din această echipă a Europei”, a adăugat Nole.

Chestionat în legătură cu posibilitatea de a fi jucat la dublu cu Federer, aşa cum a făcut la ediţia de la Chicago a Laver Cup (2018), Djokovic a subliniat că cel mai bun lucru a fost că elveţianul şi-a luat rămas bun de la tenis alături de spaniolul Rafael Nadal.

„Am jucat deja cu Roger acum patru ani, dar cred ca cel mai bun lucru a fost ca el şi Nadal au jucat ultimul meci împreună, pentru că rivalitatea lor a fost foarte specială. Consider că rivalitatea mea cu Rafa şi cu Roger este specială, dar a lor este mai veche decât a mea. Mi-a plăcut foarte mult. A fost frumos din partea lui Rafa să vină să joace”, a explicat sârbul.

Djokovic, aflat în prezent pe locul 7 mondial, a dezvăluit totodată că a resimţit dureri la încheietura mâinii drepte pe parcursul competiţiei de la Londra, dar este hotărât să joace săptămâna aceasta la turneul ATP de la Tel Aviv şi apoi la turneul de la Nur Sultan (Kazahstan), pentru a aduna puncte suficiente care să-i asigure calificarea la Turneul Campionilor.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...