Novak Djokovic ar putea continua colaborarea cu Andy Murray până la Wimbledon

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 7 mondial, ar putea continua colaborarea cu Andy Murray în următoarele luni, astfel că acesta s-ar putea afla în rolul de antrenor la Indian Wells peste câteva săptămâni, informează AFP.

Tandemul Novak Djokovic – Andy Murray este anunţat în continuare viabil pentru următoarele luni, poate chiar până la Wimbledon, în această vară, deşi nu este încă oficial, conform Times, care a publicat această informaţie într-un articol despre jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu, care se vede antrenată de fostul jucător scoţian, triplu câştigător de Mare Şlem.

Conform sursei menţionate, Murray se va afla în colţul starului sârb după o primă colaborare la marginea terenului la Openul Australiei, care a lăsat regrete, dar a şi întemeiat speranţele pentru un potenţial succes al acestei prestigioase asocieri. Constrâns la abandon în semifinale în faţa lui Alexander Zverev, din cauza unei rupturi musculare la coapsă contractată în sferturile de finală în faţa lui Carlos Alcaraz, Djokovic a afirmat la părăsirea competiţiei: „Voi discuta cu certitudine cu Andy şi îi voi mulţumi că a fost aici cu mine. Eu îi voi da avizul meu care este pozitiv desigur şi voi aştepta să văd ce crede şi el înainte de a trece la etapa următoare”.

Etapa următoare ar putea avea loc în California peste câteva săptămâni, la Indian Wells (5-16 martie), unde „coach” Murray este aşteptat în compania jucătorului său.

În aşteptarea noii etape a colaborării între cei doi, Novak Djokovic, a cărui accidentare este aproape vindecată, se va testa cu ocazia turneului de la Doha (17-22 februarie).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...