Novak Djokovic, ales cel mai bun sportiv european al anului (PAP)

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a fost votat cel bun sportiv european din acest an, în cadrul celei de-a 66-a ediţii a anchetei organizate de agenţia poloneză de ştiri PAP, la care ai participat 21 de agenţii de pe continent, printre care şi AGERPRES.

Djokovic s-a impus cu 178 de puncte, fiind urmat de olandezul Max Vestappen, campionul mondial de Formula 1, cu 150 de puncte, şi de atletul suedez Armand Duplantis, multiplu recordman mondial la săritura cu prăjina, cu 86 de puncte.

Novak Djokovic (36 ani) s-a impus pentru a cincea oară în această anchetă, una dintre cele mai vechi din lume, după victoriile din 2011, 2015, 2018 şi 2021.

Anul trecut victoria a revenit jucătoarei poloneze Iga Swiatek, care a fost urmată de Duplantis şi Verstappen.

Două românce au reuşit să câştige această anchetă de-a lungul timpului, gimnasta Nadia Comăneci, în 1976, şi atleta Gabriela Szabo, în 1999.

Clasamentul anchetei PAP pe 2023, la care au participat agenţiile AFP (Franţa), AGERPRES (România), ANP (Olanda), APA (Austria), ANA – MNA (Grecia), BELGA (Belgia), BTA (Bulgaria), CTK (Cehia), EFE (Spania), HINA (Croaţia), LETA (Letonia), LUSA (Portugalia), Media Link Communications (Malta), MTI (Ungaria), SID (Germania), SITA (Slovacia), STA (Slovenia), TANJUG (Serbia), TASR (Slovacia), Ukrinform (Ucraina) şi PAP (Polonia), cu menţiunea că Redacţia Ştiri Sportive AGERPRES a indicat corect ordinea de pe podium:

1. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 178 puncte
2. Max Vestappen (Olanda/Formula 1) 150
3. Armand Duplantis (Suedia/atletism) 86
4. Erling Haaland (Norvegia/fotbal) 80
5. Nikola Jokic (Serbia/baschet) 74
6. Iga Swiatek (Polonia/tenis) 72
7. Johannes Thinges Boe (Norvegia/biatlon) 51
8. Femke Bol (Olanda/atletism) 49
9. Marco Odermatt (Elveţia/schi alpin) 44
10. Jonas Vingegaard (Danemarca/ciclism) 40
11. Leon Marchand (Franţa/înot) 30
12. Mathieu van der Poel (Belgia/ciclism) 26
13. Carlos Alcazar (Spania/tenis) 24
14. Aitana Bonmati (Spania/fotbal) 23
15. Miltiadis Tentoglou (Grecia/atletism) 12
16. Dennis Schroeder (Germania/baschet), Ondrej Perusic/David Schweiner (Cehia/volei pe plajă) 10
18. Demi Vollering (Olanda/ciclism), Jon Ram (Spania/golf), Jacob Ingebrigtsen (Norvegia/atletism), Laşa Talahadze (Georgia/haltere) 9
22. Eleftherios Petrounias (Grecia/gimnastică artistic), Aleksandar Vezenkov (Bulgaria/baschet), Alvaro Martin (Spania/atletism), Iaroslava Mahucih (Ucraina/atletism) 8

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, la al 20-lea titlu de campioană naţională

CSA Steaua Bucureşti a cucerit al 20-lea său titlu de campioană naţională la polo pe apă, după ce...

Fotbal: Universitatea Craiova va juca barajul pentru Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-2 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu,...

Fotbal: CFR Cluj, vicecampioană a României

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a surclasat-o pe Farul Constanţa cu scorul de 5-1...

Formula 1: Oscar Piastri (McLaren) s-a impus în ultima sesiune de antrenamente libere de la Imola

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) a dominat cea de-a treia ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui...