Nou-promovata Union Saint-Gilloise scrie istorie după ce a câştigat sezonul regulat în Belgia

Data:

Modesta echipă Union Saint-Gilloise din Bruxelles, care a promovat vara trecută în prima ligă belgiană de fotbal, a scris istorie după ce a reuşit în acest weekend să îşi asigure primul loc la finalul sezonului regulat în eşalonul de elită, potrivit Agerpres.

Clubul, care străluceşte după ce a petrecut 86 de ani fără a avea performanţe, devine astfel prima echipă promovată care câştigă sezonul regulat în campionatul Belgiei.

”Apaşii”, antrenaţi de Felice Mazzu, care au un buget de doar 16 milioane de euro, au început sezonul cu o victorie acasă în faţa titratei Anderlecht (3-1), iar duminică au înregistrat un succes similar în faţa altei echipe belgiene cu nume, Standard Liege.

Union St. Gilloise, club înfiinţat în 1897, are 74 de puncte cu o etapă înainte de final, fiind urmat de FC Bruges, 69 puncte, Royal Antwerp, 62 puncte, şi Anderlecht, 61 puncte.

Union St. Gilloise nu mai jucase în prima ligă belgiană din 1973, iar primul loc la finalul sezonului regulat îi garantează participarea în sezonul viitor al cupelor europene, indiferent ce se va întâmpla pe 23 mai, când se va încheia sezonul competiţional în Belgia.

Primele patru clasate vor evolua în play-off-ul pentru titlu, cu punctele înjumătăţite.

O parte a succesului clubului Union St. Gilloise se datorează evoluţiei atacantului german Deniz Undav, autor a 25 de goluri şi a 9 pase decisive, o evoluţie apreciată având şi belgianul Dante Vanzeir, cu 13 goluri şi 11 assist-uri.

Lotul cuprinde jucători de 15 naţionalităţi, printre care se numără şi danezul Casper Nielsen, autor a 7 goluri, francezul Teddy Teuma, cu 9 pase decisive, japonezul Kaoru Mitoma sau spaniolii Alex Millan şi Cameron Puertas.

Royale Union Saint Gilloise a reuşit să câştige, totuşi, 11 titluri de campioană până în 1936, având o serie de 60 de partide fără înfrângere între 1933 şi 1935.

Soarta clubului s-a schimbat după ce acesta a fost preluat de Tony Bloom, jucător profesionist de poker, milionar şi preşedintele clubului englez Brighton & Hove Albion din 2009. Bloom a făcut mai multe transferuri fără să cheltuiască un euro, bazându-se pe o analiză a datelor jucătorilor, atât pe teren, cât şi în afara lui. Ascensiunea clubului a culminat cu promovarea în prima ligă belgiană, vara trecută, iar acum continuă cu titlul de neoficial de campioană a sezonului regulat.

Standard Liege, echipă la care joacă românul Denis Drăguş, ocupă locul 13 în clasament, cu 36 de puncte.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a lansat procesul electoral; candidaţii au zece zile pentru a se înscrie

Clubul Real Madrid a lansat oficial procesul electoral joi, la două zile după ce preşedintele său, Florentino Perez,...

Jannik Sinner a ajuns la a 32-a victorie consecutivă în turneele ATP Masters 1.000, nou record

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat...

Arsenal şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui să plătească 1.000 de euro

Clubul de fotbal Arsenal Londra şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui însă să plătească...

Arne Slot crede că va fi antrenorul lui Liverpool şi în sezonul viitor

"Am toate motivele să cred că voi fi antrenorul lui Liverpool în sezonul viitor", a declarat Arne Slot,...