Niko Kovac vrea să continue la Borussia Dortmund, indiferent de rezultatele acestui sezon

Data:

Antrenorul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund, Niko Kovac, vrea să continue şi sezonul următor, indiferent de locul pe care îl va ocupa la finalul actualei campanii din Bundesliga, relatează DPA.

Fostul antrenor al echipei Bayern Munchen şi al naţionalei Croaţiei i-a urmat pe banca tehnică lui Nuri Şahin în luna februarie printr-o înţelegere contractuală până în 2026. El a condus echipa din Dortmund până pe locul şapte în campionat şi se află la o distanţă nu foarte mare de locul care asigură calificarea în Europa şi posibil chiar în Liga Campionilor.

Kovac a declarat, pentru ediţia de vineri a cotidianului Ruhr Nachrichten, că vrea să rămână chiar dacă ratează Europa pentru prima dată din 2009.

”A fost obiectivul meu să mă stabilesc la Dortmund, să aduc corabia pe linia de plutire din nou şi să furnizez o activitate bună pe termen mediu şi lung. Nimic nu s-a schimbat în această privinţă”, a spus Niko Kovac.

Kovac a spus că nu vede o soluţie pe termen scurt: ”Fiecare antrenor care este numit în timpul unui sezon trebuie să rezolve în mod normal unele dintre probleme”.

”Faptul că am semnat un contract pe un an şi jumătate arată un angajament indiscutabil. Un contract mai redus nu a fost o opţiune pentru niciuna dintre părţi”, a mai spus Niko Kovac.

Dortmund a adunat 10 puncte din ultimele patru jocuri, fiind la patru puncte distanţă de locurile care asigură garantarea participării în Liga Campionilor şi la două puncte de locul şase, care asigură participarea în cupele europene.

Mai sunt patru etape de disputat din campionat, începând cu etapa de sâmbătă de la Hoffenheim, iar Kovac este mulţumit de forma în care se află echipa sa.

”Ne descurcăm foarte bine cu strategia: mai întâi să câştigăm meciul următor. Echipa atacă. Ne descurcăm bine fizic şi de asemenea parţial şi în ce priveşte jocul de fotbal, deja avem momente foarte bune în jocul nostru”, a mai spus antrenorul Kovac.

”Lucrăm foarte mult să continuăm pe acest drum”, a adăugat el.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Arteta (Arsenal) spune că atât el cât şi echipa au susţinerea suporterilor

Antrenorul Mikel Arteta este încrezător că are sprijinul fără echivoc al fanilor lui Arsenal Londra, în ciuda faptului...

Cristian Chivu, suspendat pentru meciul Parmei din ultima etapă a campionatului Italiei

Antrenorul român Cristian Chivu a fost suspendat pentru meciul pe care echipa sa, Parma, îl va juca duminică...

Aproximativ 55.000 de suporteri englezi aşteptaţi la Bilbao, la finala Europa League

Bilbao va primi mii de fani britanici, aproximativ 55.000, conform estimărilor municipale, pentru finala Europa League dintre echipele...

Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător din toate timpurile de IFFHS

Argentinianul Lionel Messi a fost desemnat "cel mai bun jucător din toate timpurile" de către Federaţia Internaţională de...