Nick Kyrgios nu va participa la Cupa Davis cu echipa Australiei

Data:

Nick Kyrgios, finalist la turneul de la Wimbledon, nu va participa la competiţia de tenis pe echipe Cupa Davis din luna septembrie, a anunţat Federaţia australiană de tenis, punând astfel capăt speculaţiilor privind o revenire a jucătorului australian în această competiţie, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Ar fi fost extraordinar să-l avem pe Nick în echipă dar, din păcate, el nu este disponibil pentru acest meci”, a afirmat căpitanul australian de Cupa Davis Lleyton Hewitt.

Kyrgios (27 ani) nu a mai participat la Cupa Davis din 2019, dar solidele rezultate de după finala de la Wimbledon, din luna iulie, îi asigurau un loc în echipa Australiei.

După parcursul londonez, Kyrgios (Nr. 28 mondial) a câştigat turneul de la Washington, la începutul acestei luni, şi a ajuns până în sferturi la Montreal.

Echipa Australiei va miza la simplu pe Alex de Minaur şi Thanasi Kokkinakis, în timp ce la dublu vor fi aliniaţi Matt Ebden şi Max Purcell.

Australia va juca la Hamburg între 13 şi 18 septembrie în Grupa C, contra Germaniei, Franţei şi Belgiei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo, primit ca un erou la Hong Kong, unde rivalul său Messi a fost huiduit

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a fost întâmpinat ca un erou, marţi, la Hong Kong, la unui meci al...

Gareth Southgate şi Emma Hayes, câştigătorii Premiului pentru Merit acordat de PFA

Gareth Southgate şi Emma Hayes au fost desemnaţi câştigătorii Premiului pentru Merit pe anul 2025 acordat de Asociaţia...

Mohamed Salah, desemnat Jucătorul Anului în Premier League pentru a treia oară, o premieră

Egipteanul Mohamed Salah, atacantul-vedetă al echipei FC Liverpool, a devenit marţi primul fotbalist care a câştigat pentru a...

Mbappe, decisiv pentru Real Madrid în prima etapă a campionatului Spaniei

Atacantul francez Kylian Mbappe a ajutat echipa Real Madrid să învingă cu scorul de 1-0 formaţia Osasuna Pamplona,...