Nicholas David Ionel a câştigat turneul ITF de la Gaziantep

Data:

Nicholas David Ionel a câştigat turneul ITF de la Gaziantep (Turcia), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce l-a învins în finală pe francezul Corentin Denolly cu 6-2, 6-2, anunță Agerpres.

Ionel (20 ani, 252 ATP), al doilea favorit al turneului, a obţinut victoria după o oră şi 17 minute în faţa lui Denolly (25 ani, 529 ATP).

Nicholas David Ionel şi-a trecut în palmares al nouălea titlu ITF şi al doilea de 25.000 de dolari din carieră, după cel de anul acesta de la Piteşti.

Românul a trecut în primul tur de turcul Baran Soyler cu 6-2, 6-1, în optimi s-a impus în faţa altui turc, Sarp Agabigun, cu 6-3, 6-2, în sferturi a câştigat în faţa francezului Maxime Mora cu 6-1, 6-3, iar în semifinale a dispus de elveţianul Damien Wenger, cu 6-2, 6-3.

Un alt tenisman român, Sebastian Gima (20 ani, 518 ATP), a fost învins de nord-macedoneanul Kalin Ivanovski (18 ani, 746 ATP)cu 6-1, 6-1, duminică, în finala turneului ITF de la Heraklion (Creta), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Bayern Munchen le-a oferit contracte profesioniste tinerilor Zvonarek, Aseko Nkili şi Aznou

Clubul german de fotbal Bayern Munchen le-a oferit contracte profesioniste unor jucători de la academia proprie, Lovro Zvonarek,...

NHL – Boston Bruins învinge în Florida şi evită eliminarea din play-off

Echipa Boston Bruins a evitat eliminarea în turul al doilea al play-off-ului Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe...

Aplicaţia pentru obţinerea şi revânzarea biletelor la JO 2024 a fost deschisă oficial

Platforma pentru obţinerea de bilete pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar şi pentru revânzarea lor...

F1: Pilotul Alexander Albon şi-a prelungit contractul cu echipa Williams

Pilotul thailandez Alexander Albon şi-a prelungit "pe mai mulţi ani" contractul cu echipa de Formula 1 Williams, pentru...