NBA va studia posibilitatea lansării unei ligi europene

Data:

NBA va studia săptămâna aceasta posibilitatea lansării unei noi ligi de baschet în Europa, care ar putea include până la 10 echipe, a declarat marţi un purtător de cuvânt al ligii nord-americane, citat de AFP.

Puternica NBA şi-a accelerat în ultimele luni apropierea de piaţa europeană, comisarul Adam Silver făcând numeroase declaraţii în acest sens, în centrul unui dosar arzător care implică interesele americane, cele ale Euroligii şi ale Federaţiei internaţionale de baschet (FIBA).

NBA „va raporta săptămâna aceasta despre explorarea (ideii) unei noi ligi de baschet masculin în Europa, în parteneriat cu FIBA, la reuniunea guvernatorilor (proprietarilor de francize)”, a declarat un purtător de cuvânt al ligii nord-americane.

Site-ul de specialitate în sport-business Sportico făcuse anterior referire la un campionat care ar putea include opt până la zece echipe, inclusiv până la patru echipe care joacă în prezent în Euroligă, competiţia-fanion de pe Bătrânul Continent.

Oraşe precum Londra şi Paris ar putea găzdui francize cu un preţ de achiziţie de fixat la 500 de milioane de dolari, potrivit Sportico, citând o sursă apropiată subiectului.

Potrivit site-ului, biletele de intrare în ligă ar putea fi vândute unor investitori precum fonduri suverane, jucători privaţi şi cluburi europene.

Nu a fost fixat niciun vot oficial pe această temă în acest stadiu, dar proprietarii de francize NBA ar putea vota „oricând”, a mai spus sursa citată.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...

Mohamed Salah lasă în spate tensiunile de la Liverpool pentru a juca la Cupa Africii pe Naţiuni

Atacantul-vedetă Mohamed Salah va scăpa pentru o perioadă de tensiunile de la FC Liverpool, generate de declaraţiile sale...

Antrenorul Arne Slot deschide calea reveniri lui Salah în lotul lui Liverpool

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a anunţat vineri că va discuta Mohamed Salah, atacantul vedetă nemulţumit de...

Michael Jordan şi NASCAR au pus capăt diferendului

Fostul mare baschetbalist american Michael Jordan şi organizatorul de curse automobilistice NASCAR au ajuns la un acord, joi,...