NBA: Sotheby’s scoate la licitaţie un tricou al lui Jordan din sezonul 1996/1997

Data:

Casa de licitaţii Sotheby’s a anunţat că va scoate la vânzare un tricou purtat de legendarul baschetbalist american Michael Jordan în sezonul 1996/1997 din NBA, cu o valoare estimată între patru şi şase milioane de dolari, scrie EFE.

Jordan a folosit acest tricou în 17 meciuri în acel sezon, în care a câştigat cu Chicago Bulls al cincilea său inel de campion NBA.

Potrivit Sotheby’s, acest maiou este rar, dat fiind că majoritatea lor ”îşi pierd trasabilitatea în timp”.

Acest articol este considerat cel mai valoros de casa de licitaţii dintr-o colecţie numită ”Colosal. Ultimate Jordan Collection”.

Colecţia include alte două maiouri, unul purtat de Jordan în primul joc din play-off-ul din 1998, în anul cunoscut sub numele de ”Ultimul dans”, şi altul pe care l-a purtat timp de şapte luni în sezonul 1988/1989.

De asemenea, va fi scos la licitaţie un drapel al Statelor Unite semnat de membrii ”Dream Team” pe care Jordan l-a purtat în timpul ceremoniei de premiere a Jocurilor Olimpice de la Barcelona din 1992, alături de un set de tricou şi ghete de antrenament semnate din perioada petrecută la Universitatea din Carolina de Nord.

În septembrie 2022, un tricou purtat de Michael Jordan (Chicago Bulls) în primul meci al finalei ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), în 1998, a ajuns la suma de 10,1 milioane de dolari la o vânzare organizată de casa Sotheby’s.

Vânzarea acestor articole sportive se va face online în perioada 23 octombrie – 4 noiembrie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...