NBA: Rudy Gobert, ‘cel mai bun apărător’ al sezonului, pentru a patra oară

Data:

Francezul Rudy Gobert, pivotul echipei Minnesota Timberwolves, a fost desemnat „cel mai bun apărător al sezonului”, egalând recordul ligii profesioniste nord-americane de baschet prin câştigarea trofeului a patra oară, a anunţat, marţi, NBA, citată de AFP.

În vârstă de 31 de ani, Gobert a mai primit această distincţie de trei ori (2018, 2019, 2021), dar acum este prima câştigată sub culorile echipei Timberwolves, la care a ajuns în 2022 de la Utah Jazz.

Gobert a egalat astfel recordul de cel mai bun jucător defensiv al anului deţinut de Ben Wallace de la Detroit Pistons (2002, 2003, 2005, 2006) şi Dikembe Mutombo (1995, 1997, 1998, 2001), fost jucător la Denver Nuggets, Atlanta Hawks şi Philadelphia 76ers.

Uriaşul francez (2,16 m) a primit 72 de voturi de la ziariştii specializaţi în baschet. El a fost preferat compatriotului său Victor Wembanyama (San Antonio Spurs), care a primit luni titlul de „‘cel mai bun debutant” (rookie), clasat pe doi în ierarhia apărătorilor, cu doar 19 voturi, în timp ce pe trei s-a aflat Bam Adebayo (Miami Heat), cu trei voturi.

Gobert a realizat medii de 14 puncte, 12,9 recuperări, 2,1 capace şi 1,3 pase decisive pe meci în acest sezon.

Rudy Gobert este un element cheie în apărarea lui „Wolves”, echipa din NBA care a încasat cel mai mic număr de puncte de meci în acest sezon.

După ce a terminat pe locul 3 în Conferinţa de Vest la finalul sezonului regular, echipa din Minnesota impresionează în play-off, trecând de Phoenix Suns în primul tur (4-0), iar în semifinale o conduce cu 2-0 pe campioana en titre Denver Nuggets.

Vicecampion olimpic în 2021 la Tokyo, Gobert este unul din componenţii de bază ai echipei Franţei care vizează aurul la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, la al 20-lea titlu de campioană naţională

CSA Steaua Bucureşti a cucerit al 20-lea său titlu de campioană naţională la polo pe apă, după ce...

Fotbal: Universitatea Craiova va juca barajul pentru Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-2 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu,...

Fotbal: CFR Cluj, vicecampioană a României

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a surclasat-o pe Farul Constanţa cu scorul de 5-1...

Formula 1: Oscar Piastri (McLaren) s-a impus în ultima sesiune de antrenamente libere de la Imola

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) a dominat cea de-a treia ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui...