NBA: Golden State Warriors, la un pas de calificarea în turul secund în play-off

Data:

Echipa Golden State Warriors a învins în deplasare, cu scorul de 118-113 formaţia Denver Nuggets, într-o partidă din primul tur al play-off-ului Campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), potrivit Agerpres.

Warriors conduce acum cu scorul general de 3-0 şi mai are nevoie de o singură victorie pentru a se califica în turul secund al play-of-ului, pe care va avea ocazia să o obţină duminică, când este programat al patrulea meci din această serie, tot pe parchetul Ball Arena din Denver.

Stephen Curry şi Jordan Poole au reuşit câte 27 de puncte pentru Warriors în partida de joi, în timp ce Klay Thompson a înscris la rândul său 26 de puncte pentru oaspeţi.

Starul lui Nuggets, sârbul Nikola Jokic, MVP-ul sezonului trecut, a făcut un meci foarte bun, pe care l-a încheiat cu 37 de puncte, 18 recuperări şi 5 pase decisive, însă nu a putut evita înfrângerea echipei sale.

Într-un alt duel din Conferinţa de Vest programat joi, Memphis Grizzlies a recuperat un deficit de 26 de puncte în faţa formaţiei Minnesota Timberwolves, pe care a învins-o în final cu scorul de 104-95.

În urma acestui succes, Grizzlies a preluat conducerea în această serie, cu 2 victorii la 1, următorul meci fiind programat sâmbătă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...