NBA: ‘Bucurie pură’, descrie LeBron James antrenamentele cu fiul său Bronny

Data:

Starul LeBron James a descris drept ”bucurie pură” antrenamentele pe care le face alături de fiul său Bronny, înainte ca cei doi să evolueze oficial pentru Los Angeles Lakers în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), relatează AFP.

”Este o bucurie pură, sincer, să vin la antrenament în fiecare zi, să lucrăm împreună amândoi şi să îl văd progresând. El mă motivează, eu îl motivez, împreună ne motivăm coechipierii. Este un moment de bucurie nu doar pentru mine, ci pentru toată familia”, a declarat ”regele”, într-o conferinţă de presă premergătoare debutului noului sezon, care va avea loc la finalul lunii.

LeBron James, o legendă a NBA şi a baschetului american, cvadruplu al ligii, va începe, la 39 de ani, al 22-lea său sezon în NBA, urmând să formeze cu Bronny, care va împlini 20 de ani duminică, primul duo tată-fiu din liga profesionistă nord-americană de baschet.

”Abia aştept să încep cantonamentul, să mă întâlnesc faţă în faţă cu el, e ceva nebunesc să te antrenezi alături de tatăl tău la cel mai înalt nivel. Însă, este foarte dificil să te trezeşti faţă în faţă cu LeBron James în fiecare zi”, a comentat, la rândul său, Bronny James.

”Încerc să îmi fac treaba în fiecare dimineaţă, să învăţ de le veterani. Pe acest lucru vreau să mă concentrez pentru restul anului”, a mai spus fiul lui LeBron James.

”Familia este foarte mândră de el, pur şi simplu. Vom vedea dacă vom avea şanse să împărţim parchetul în timpul sezonului. Evident, ar fi incredibil. Abia aşteptăm acest moment, dar apoi vom merge mai departe”, a mai spus LeBron James, al cărui fiu ar putea petrece o bună parte a sezonului în G League (campionatul de dezvoltare al NBA).

LeBron a relatat că el şi Bronny nu mai au aşa de multe interacţiuni acasă, având în vedere diferenţa de vârstă.

”Coboară să mănânce, urcă în camera sa, se joacă pe consolă. Eu sunt la parter cu soţia, ne uităm la un film. Nu mai avem discuţii despre ce facem a doua zi. El este legat de baschet încă de la naştere, înţelege nuanţele, e un bărbat, e timpul să înveţe singur”, a explicat legendarul LeBron James.

Campion olimpic pentru a treia oară, vara aceasta, la Paris, LeBron James a mărturisit că nu se simte epuizat ca data trecută, după JO 2012.

”Mă simt super bine. Am avut o vară excelentă. Mă simt bine fizic, concentrat, proaspăt, doritor să revin pe parchet”, a transmis LeBron James.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Niko Kovac vrea să continue la Borussia Dortmund, indiferent de rezultatele acestui sezon

Antrenorul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund, Niko Kovac, vrea să continue şi sezonul următor, indiferent de locul...

McLaren va ieşi din Formula E la finalul sezonului

McLaren va ieşit din Formula E, dedicată monoposturilor exclusiv electrice, la finalul sezonului 2024-25, pentru a se putea...

NBA – Tricoul de debut al lui Kobe Bryant, vândut la licitaţie pentru 7 milioane de dolar

Tricoul de debut al lui Kobe Bryant cu echipa Los Angeles Lakers, din liga profesionistă nord-americană de baschet...

Executivul FIFA susţine că 5,5 milioane de turişti suplimentari vor sosi în Mexic pe durata CM din 2026

Jurgen Mainka, responsabilul principal pentru Mexic al Cupei Mondiale de fotbal din 2026, competiţie care va fi găzduită...