Mugur Niculescu, fost selecţioner al naţionalei României, a decedat la vârsta de 77 de ani

Data:

Fostul antrenor Mugur Niculescu, cel care a condus atât prima reprezentativă feminină, cât şi echipa naţională de junioare a României, a decedat la vârsta de 77 de ani, informează Federaţia Română de Volei, potrivit Agerpres.

„O nouă veste tristă îndoliază voleiul românesc. Profesorul universitar-doctor Mugur Niculescu a încetat din viaţă la 77 de ani. Federaţia Română de Volei transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a FRV.

Selecţioner al lotului naţional de junioare în perioada 1982-1988, Mugur Niculescu a cucerit medalia de bronz la Campionatul European din 1988, disputat în Italia. De asemenea, el a condus în două mandate naţionala feminină de volei a României (1987-1988 şi 1996-2000), calificând-o în mai multe rânduri la turneele finale ale Campionatului European.

La nivelul echipelor de club, a antrenat în mai multe rânduri formaţia Dacia Piteşti, dar şi Rapid Bucureşti, cu care a terminat pe locul 3 în 1990, în Cupa CEV. În perioada 1991-1995, a activat ca antrenor-coordonator al CS Dijon Cote D’Or Volleyball din Franţa. Antrenor emerit, acesta a fost decorat în anul 2004 cu Medalia „Meritul Sportiv”, clasa a III-a.

În paralel cu cariera sportivă, profesor universitar-doctor Mugur Niculescu a avut şi o prodigioasă activitate academică. Absolvent al IEFS Bucureşti în 1971, a activat în cadrul Universităţii din Piteşti, fiind decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din anul 2004. De-a lungul activităţii sale academice a publicat mai multe cărţi şi manuale şi a prezentat comunicări la diferite sesiuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...