MotoGP: Enea Bastianini a câştigat Marele Premiu al Americilor de la Austin

Data:

Pilotul italian Enea Bastianini (Ducati-Gresini) a câştigat Marele Premiu al Americilor la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, desfăşurat duminică pe circuitul de la Austin (Texas), preluând conducerea în clasamentul Campionatului Mondial graţie acestui succes, potrivit Agerpres.

Bastianini a fost cronometrat la capătul celor 20 de tururi de circuit (110,26 km în total) cu timpul de 41 min 23 sec 111/1000. El l-a devansat cu 2 sec 058/1000 pe spaniolul Alex Rins (Suzuki), ocupantul locului secund, şi cu 2 sec 312/1000 pe australianul Jack Miller (Ducati), clasat pe poziţia a treia.

Deţinătorul titlului mondial, francezul Fabio Quartararo (Yamaha) a terminat cursa pe locul al şaptelea, după un duel „roată la roată” cu sextuplul campion mondial spaniol Marc Marquez (Honda), care a terminat pe şase.

Spaniolul Aleix Espargaro (Aprilia), clasat pe locul 11 duminică, i-a cedat prima poziţie în clasamentul general lui Enea Bastianini (24 ani), aflat la a doua sa victorie din acest an, după cea obţinută în luna martie, în Qatar, unde şi-a trecut în palmares primul succes din carieră în elita motociclismului viteză.

Următoarea cursă a sezonului va avea loc pe 24 martie, în Portugalia.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lionel Messi va dezveli o statuie a sa la Kolkata, în India

Starul argentinian Lionel Messi, care a devenit recent campion în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), va dezveli...

Oklahoma City Thunder şi San Antonio Spurs, în semifinalele NBA Cup

Echipele de baschet Oklahoma City Thunder şi San Antonio Spurs s-au calificat în semifinalele Cupei NBA, programate sâmbătă...

Brazilianul Rodrygo (Real Madrid), la primul său gol după 9 luni şi 32 de meciuri

Atacantul brazilian Rodrygo Goes a pus capăt "secetei" care îl bântuia în ultima perioadă: 32 de meciuri consecutive...

Garbine Muguruza va conduce turneul de la Madrid, alături de Feliciano Lopez

Fosta jucătoare spaniolă de tenis Garbine Muguruza va conduce turneul Mutua Madrid Open, alături de compatriotul său Feliciano...