MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin va rata primul Mare Premiu al sezonului

Data:

Pilotul spaniol Jorge Martin, campionul mondial en titre din MotoGP, va rata prima cursă a sezonului 2025, programată în acest weekend în Thailanda, din cauza mai multor răni suferite în urma unei căzături, a anunţat luni echipa sa, Aprilia, citată de AFP.

Martin „a suferit o fisură complexă a radiusului, fracturi ale unor oase carpiene din partea stângă”, precum şi la nivelul călcâiului, în timpul unui antrenament, a indicat producătorul italian într-un comunicat de presă.

Operat marţi la Barcelona „pentru a stabiliza fracturile de radius şi scafoid stâng”, Martin va fi aşadar „absent de la Marele Premiu al Thailandei”, conform echipei italiene.

Durata recuperării sale „va fi stabilită după operaţie”.

Este o lovitură uriaşă pentru campionul en titre, care a sosit la Aprilia în extrasezon, după ce a câştigat primul său titlu la categoria regină a motociclismului viteză în noiembrie 2024, alături de echipa satelit a constructorului Ducati, Pramac.

După ce căzuse deja în timpul primelor teste din presezon, la începutul acestei luni, Martin a fost nevoit să declare forfait pentru restul testelor din cauza unei accidentări la mâna dreaptă de data aceasta, care a necesitat o operaţie. Cu toate acestea, el era aşteptat pentru etapa inaugurală a sezonului.

Pentru a-l înlocui, Aprilia îl va chema pe pilotul său de teste, Lorenzo Savadori. Italianul va face echipă cu compatriotul său Marco Bezzecchi, sosit de la Ducati, care a debutat în elită în 2022, sub culorile echipei VR46.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ange Postecoglou este noul antrenor al lui Nottingham Forest

Fostul tehnician al lui Tottenham Hotspur, Ange Postecoglou, a fost numit antrenor principal al echipei engleze de fotbal...

Atacantul Nico Williams (Athletic Bilbao), incert pentru prima etapă a Ligii Campionilor

Atacantul Nico Williams de la Athletic Bilbao se confruntă cu o accidentare musculară şi este posibil să nu...

Selecţionerul Rangnick va demisiona dacă Austria ratează calificarea la CM 2026

Germanul Ralf Rangnick va demisiona din funcţia de selecţioner al echipei Austriei dacă va rata calificarea la Cupa...

Final prematur de sezon pentru britanicul Jack Draper, accidentat la un braţ

Tenismanul britanic Jack Draper şi-a încheiat sezonul competiţional prematur, din cauza unei accidentări la un braţ, care l-a...