Mo Salah ar da recompensele individuale obţinute în acest sezon pentru a rejuca finala Ligii Campionilor

Data:

Mohamed Salah, atacantul lui Liverpool, a declarat că ar da toate recompensele individuale pe care le-a obţinut în acest sezon pentru a rejuca finala Ligii Campionilor, pierdută sâmbătă cu 1-0 în faţa lui Real Madrid, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Internaţionalul egiptean a fost desemnat cel mai bun conducător de joc al sezonului în Premier League şi a fost golgheterul campionatului, la egalitate cu Son Heung-min de la Tottenham Hotspur. De asemenea, el a fost jucătorul anului din Anglia, conform anchetei Asociaţiei jurnaliştilor de fotbal, şi a fost premiat de Asociaţia fotbaliştilor profesionişti.

„Să fiu recunoscut de fani şi de ziariştii sportivi în acelaşi sezon este ceva special ce nu voi uita niciodată”, a scris joi Salah pe Twitter.

„Totuşi, aş da toate acele premii personale pentru şansa de a rejuca acea finală, dar nu aşa funcţionează fotbalul. Nu pot exprima în cuvinte cât de mult ne-am dorit să aducem din nou acel trofeu la Liverpool, dar până la urmă nu am putut. A fost un sezon foarte lung, dar o parte din mine îşi doreşte ca următorul să înceapă mâine”, a afirmat egipteanul.

Liverpool a câştigat în actuala stagiune două trofee, Cupa Ligii engleze şi Cupa Angliei, şi a încheiat campionatul pe locul 2, la un punct în spatele lui Manchester City.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Sezon impresionant pentru Bayer Leverkusen, remarcă antrenorul Xabi Alonso

Performanţele reuşite de Borussia Dortmund şi Bayern Munchen în Liga Campionilor scot şi mai mult în evidenţă sezonul...

Tenis: Andreea Mitu, în optimi la Praga

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ITF de la...

Fotbal: Atalanta speră să atingă finala Europa League

Antrenorul echipei italiene de fotbal Atalanta Bergamo, Gian Piero Gasperini, spune că aceasta este o săptămână istorică pentru...

Fotbal: Fiorentina, în finala Europa Conference League

Fiorentina s-a calificat pentru al doilea an la rând în finala Europa Conference League la fotbal, după ce...