Mişcarea pentru un Ciclism credibil a denunţat 29 de cazuri de dopaj în 2022

Data:

Mişcarea pentru un ciclism credibil (MPCC), care regrupează echipele din vârf în materie de antidoping, a denunţat 29 de cazuri de dopaj în 2022, în special la semi-profesionişti, informează AFP, citată de Agerpres.

„Pe sexe şi discipline reunite, este vorba de al doilea cel mai prost scor în opt ani (după 2019). Dar o analiză mai fină lasă să se observe că limitându-se la cicliştii profesionişti (World Team şi Pro Team), este vorba în realitate de cel mai redus scor (două cazuri) înregistrat vreodată după afacerea Festina”, de la finele anilor 1990, se arată într-un comunicat al MPCC publicat joi.

Unul din cele două cazuri îl vizează pe căţărătorul columbian Nairo Quintana, descalificat la ultimul Tur al Franţei pentru folosirea de tramadol, un medicament împotriva durerii interzis de regulamentul medical al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI).

„Echipa sa a rămas totuşi în conformitate cu regulii mişcării noastre, întrucât ciclistul a fost interzis imediat din competiţie de către echipa sa Arkea-Samsic, care nu l-a păstrat în efectiv la finalul sezonului”, a subliniat MPCC, care se felicită totodată că niciuna din echipele membre nu „a acceptat apoi să-l angajeze pe rutierul columbian”.

MPCC, care regrupează 9 echipe din WorldTour (din 18) la masculin, şi 6 la feminin, şi marea majoritate a echipelor din divizia a doua (15), îşi manifestă îngrijorarea în special pentru cicliştii de nivel continental, a treia divizie a ciclismului mondial.

„În 2022, procedurile de dopaj în ciclismul de înalt nivel au vizat, în marea lor majoritate, ciclişti semi-profesionişti, proveniţi de la echipe continentale de şosea (12 cazuri)”, a insistat MPCC, adăugând că echipa portugheză W52-FC Porto a fost chiar dizolvată după dezvăluirile poliţiei privind un probabil dopaj organizat.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...