Mirel Rădoi: Victoria celor de la U Cluj cu FCSB reprezintă un semnal de alarmă pentru noi

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Mirel Rădoi, a declarat, într-o conferinţă de presă, că victoria adversarei de sâmbătă Universitatea Cluj în partida cu FCSB, în etapa precedentă (scor 2-1), reprezintă un semnal de alarmă pentru formaţia sa, potrivit Agerpres.

„Urmează reeditarea derby-urilor Universităţilor de acum mult timp. Să sperăm că în tribune şi pe teren va fi la fel ca acum câţiva zeci de ani. Victoria celor de la Cluj cu FCSB este un semnal de alarmă pentru noi. Pentru că ei au jucat foarte bine, au ştiut să şi sufere şi şi-au creat ocazii foarte mari şi în 10 jucători. Deci e un semnal de alarmă pentru toţi. Pentru noi e foarte importantă această partidă şi chiar ne interesează cum câştigăm. Le-am spus şi băieţilor că atunci când câştigăm vreau să o facem şi frumos. Nu se poate de fiecare dată. Dar eu prefer să fac egal sau să pierd frumos”, a afirmat Rădoi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...