Mino Raiola a reacţionat ironic pe Twitter după ce presa a anunţat moartea sa

Data:

Mino Raiola, unul dintre cei mai celebri agenţi de jucători din lumea fotbalului, a reacţionat ironic pe Twitter după ce presa a anunţat joi moartea sa, informează TuttoMercatoWeb, potrivit Agerpres.

„Starea actuală a sănătăţii pentru cei care întreabă: înfuriat, a doua oară în patru luni când mă omoară. Se pare că eu sunt în stare să învii”, a scris Raiola, care are 54 de ani.

Acesta este internat în stare gravă la spitalul San Raffaele din Milano, a explicat Alberto Zangrillo, directorul Departamentului de Anestezie şi Terapie Intensivă al acestei unităţi medicale.


„Sunt indignat de telefoanele unor pseudo-ziarişti care fac speculaţii în legătură cu viaţa unui om care luptă”, a a afirmat Zangrillo pentru agenţia ANSA, potrivit site-ului TuttoMercatoWeb.

Italo-olandezul, care ar fi urmat să fie unul dintre marii animatori ai viitoarei perioade de transferuri, fusese internat în luna ianuarie pentru o intervenţie medicală.

Presa italiană anunţase atunci că a fost vorba de o operaţie de urgenţă, însă purtătorul de cuvânt al lui Raiola a indicat că acesta a fost „supus unor controale medicale de rutină care au necesitat anestezie”. Cotidianul german Bild a scris câteva zile mai târziu că Raiola a fost internat la terapie intensivă din cauza unei boli pulmonare.

Crescut în Ţările de Jos, unde familia sa a emigrat în anii 1960 din regiunea Campania pentru a deschide o pizzerie, Carmine Raiola a intrat rapid în lumea fotbalului.

După ce a început să lucreze la centrul de juniori al clubului Haarlem, a fost agentul unor jucători olandezi, pentru a deveni unul dintre cei mai puternici şi carismatici impresari din lume. Printre fotbaliştii reprezentaţi de el sunt vedete ca Zlatan Ibrahimovic, Erling Haaland, Gianluigi Donnarumma, Paul Pogba, Marco Verratti şi Matthijs de Ligt.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

EURO 2024, o sărbătoare a fotbalului sub înaltă securitate în Germania

Germania se pregăteşte pentru toate ameninţările, atentate, huligani şi atacuri cibernetice, cu o lună înainte de EURO 2024...

Hochei: NHL – Florida Panthers, la un pas de calificarea în finala Conferinţei de Est

Echipa Florida Panthers a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formaţia Boston Bruins, într-un meci din play-off-ul...

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în optimi la Roma (WTA), într-un meci perturbat de protestatari

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Madison Keys cu 6-2, 6-1, luni, în...

Flacăra olimpică va sosi la Festivalul de la Cannes pe 21 mai

Flacăra olimpică va urca treptele Festivalului de film de la Cannes în data de 21 mai, purtată de...