Mike Tyson a agresat un pasager care îl deranja la bordul unui avion

Data:

Fostul campion american de box la categoria grea Mike Tyson a agresat un pasager care părea să-l deranjeze la bordul unui avion, provocându-i contuzii la faţă, a anunţat site-ul TMZ, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Într-un videoclip postat pe reţelele de socializare, „Iron Mike” poate fi văzut lovind un pasager aflat în spatele scaunului său. Incidentul a avut loc miercuri, înaintea unui zbor între San Francisco şi Florida, conform sursei respective.

Fostul pugilist, în vârstă de 55 ani, care a dominat categoria grea între anii 1980 şi 1990, ar fi început să lovească pasagerul la câteva minute de la îmbarcare, potrivit unui martor citat de TMZ.

Acelaşi martor precizează că pasagerul din spatele lui Mike Tyson încerca în permanenţă să vorbească cu boxerul într-un mod frenetic. Mike Tyson i-ar fi cerut să se calmeze, în zadar, înainte ca el însuşi să-şi piardă cumpătul şi să se întoarcă pentru a-l lovi. O fotografie a incidentului îl arată pe pasager cu pete de sânge pe tâmplă.

Fostul campion a coborât ulterior din avion în urma incidentului, potrivit TMZ, care susţine că pasagerul a depus plângere.

Contactate de AFP, poliţia din San Francisco, compania aeriană JetBlue şi agenţia care îl reprezintă pe Mike Tyson nu au reacţionat imediat.

Mike Tyson este unul dintre cele mai emblematice personaje din lumea boxului. Cel mai tânăr campion mondial al greilor, în 1986, la 20 de ani şi 4 luni, Tyson a înlănţuit momentele de glorie, reuşind o serie de 37 de victorii fără înfrângere la începutul carierei sale, dar şi derapajele, cu un eşec neaşteptat în 1991 şi un meci tragicomic împotriva lui Evander Holyfield, în 1997.

Tyson a fost, de asemenea, condamnat în 1992 pentru viol, fiind închis timp de aproape trei ani. În 2007, el a recunoscut o dependenţă de cocaină.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...