Mijlocaşul Dani Ceballos (Real Madrid), accidentat, indisponibil pentru următoarele meciuri

Data:

Mijlocaşul echipei Real Madrid, Dani Ceballos, a suferit o accidentare la coapsa stângă, a informat joi clubul, potrivit DPA.

În vârstă de 28 de ani, el a fost numit în formaţia de start a lui Real Madrid în semifinala din Cupa Spaniei contra lui Real Sociedad (1-0), de miercuri seara, dar a fost nevoit să părăsească terenul în ultimele minute ale meciului.

„În urma testelor efectuate joi, Dani Ceballos a fost confirmat cu o leziune a unei părţi a muşchiului coapsei stângi. Vom vedea cum va decurge recuperarea”, a indicat gruparea, fără a menţiona cât va dura absenţa mijlocaşului.

Ceballos a jucat în 31 de meciuri pentru Real în toate competiţiile în acest sezon şi într-o postare pe reţelele de socializare, el a promis că „va reveni chiar mai puternic”.

„Sunt trist că nu voi mai putea ajuta echipa în perioada următoare. Fotbalul nu este întotdeauna uşor, dar voi reveni mai puternic”, a scris acesta.

În La Liga, Real Madrid este pe locul 2, cu 54 de puncte, la fel ca liderul FC Barcelona, după 25 de etape.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...