Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că obiectivul noului selecţioner al naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, este calificarea în semifinalele Campionatului European U21 care va fi organizat în vara anului 2023 de România şi Georgia, potrivit Agerpres.
El a explicat că în pregătirea lotului pentru participarea la EURO 2023, Emil Săndoi va fi ajutat şi de noul selecţioner al reprezentativei U20, Daniel Pancu.
„În urma discuţiilor cu foştii selecţioneri de la U21 şi U20 nu am ajuns la un acord pentru a continua contractele. Iar atunci am hotărât să începem un nou drum cu doi antrenori valoroşi, Emil Săndoi şi Daniel Pancu, doi antrenori din două generaţii diferite care şi-au demonstrat capacitatea de a gestiona o astfel de situaţie. Contractele sunt confidenţiale. Dar vă pot spune că Daniel Pancu îşi încheie activitatea de antrenor la U20 în luna martie a anului viitor. După aceea, el se va alipi staff-ului condus de Emil Săndoi la naţionala U21, pentru că vor fi jucători de la U20 care vor face pasul la U21. Ei vor pregăti şi vor construi împreună echipa naţională de tineret pentru Campionatul European U21 din vara viitoare. Dreptul de renegociere a contractelor este după Campionatul European U21. Obiectivul lor este o calificare în semifinale la Campionatul European de tineret. Să fie foarte clar. Nu poţi să-ţi impui un obiectiv mai jos decât ai fost acum 2 sau 3 ani. Şi la CE din Ungaria am fost la un pas, cred că 2-3 goluri, de calificarea în semifinale, de fapt în faza următoare a turneului. La Campionatul European jucăm acasă, iar dacă va fi emulaţia de la ediţia din Italia în jurul naţionalei de tineret eu cred că nu o să avem probleme (n.r. – în a atinge faza semifinalelor)”, a spus Stoichiţă la conferinţa de presă în care au fost prezentaţi selecţionerii U21 şi U20, Emil Săndoi, respectiv Daniel Pancu.
Sursa: Agerpres