Mihai Covaliu (COSR) – Nu putem fi mulţumiţi cu rezultatele de la JO 2022, au fost probe cu rezultate dezamăgitoare

Data:

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Români, Mihai Covaliu, a declarat, luni, la întoarcerea din China, că nu poate fi mulţumit de rezultatele obţinute de sportivii români la Jocurile Olimpice de iarnă, fiind unele probe în care s-au înregistrat clasări dezamăgitoare, scrie Agerpres.

„Nu putem fi mulţumiţi, au fost probe în care rezultatele au fost chiar dezamăgitoare. Asta în condiţiile în care la Jocurile Olimpice te pregăteşti să obţii cea mai bună performanţă a ta. Au fost rezultate mai slabe decât în calificări şi asta înseamnă că persoanele care s-au ocupat de pregătirea sportivilor nu au pregătit foarte bine această ediţie a Jocurilor Olimpice. Vorbim de sutimi de secundă, zecimi de secundă în lupta pentru medalii şi noi am venit la una, două, trei secunde. Deja sunt timpi foarte mari care pot fi recuperaţi foarte greu. E vorba de foarte multă muncă în spate, sunt lucruri extrem de importante de care trebuie să se ţină seama, vorbim apoi de selecţie, de obiective. După cum ştiţi, federaţiile şi-au asumat ca obiectiv pentru aceste jocuri olimpice o medalie şi două locuri în top 10. S-a obţinut doar o clasare pe locul 9, la sanie, pe echipe, şi asta spune multe. Trebuie să fim mai atenţi atunci când ne evaluăm şansele. Pentru a stabili nişte obiective să vedem cu cine, cu ce sportivi, cu ce antrenori, cu ce tehnicieni. Nu este posibil să vii la Jocurile Olimpice şi să spui că ai pregătit ceva şi de fapt rezultatele de aici să te surprindă în mod neplăcut”, a declarat Covaliu la Aeroportul ”Henri Coandă”.

Oficialul COSR a afirmat că Federaţia Română de Bob şi Sanie îşi stabilise ca obiectiv obţinerea unei medalii, iar cel mai bun loc a fost 9, în proba de ştafetă a concursului de sanie (Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu, Marian Gîtlan/Darius Şerban).

„La bob şi sanie şi-au stabilit obiectiv o medalie. Nu au reuşit nici măcar în primii 10 să intre cei de la bob. E clar că pe viitor vom analiza mult mai serios planurile de pregătire, ce strategie au, pentru că la ultimele două ediţii, cu acelaşi staff tehnic, nu am reuşit să ne apropiem de medalii”, a spus Covaliu.

Mihai Covaliu a afirmat că în viitor comitetele olimpice naţionale din România şi Norvegia, vor începe o colaborare. preşedintele COSR arătându-se dezamăgit de faptul că echipajele de bob s-au pregătit alături de sportivii germani, dar au obţinut rezultate nesatisfăcătoare.

„Deja am vorbit cu colega mea din Comitetul Executiv de la Comitetul Olimpic European, preşedinta comitetului olimpic din Norvegia, să începem o colaborare pentru că trebuie să învăţăm de la cei mai buni. Trebuie să muncim mult mai mult şi să ne evaluăm corect şansele în momentul în care stabilim obiective. Mai ales că aici e vorba de sutimi de secundă. Norvegia obţinut 37 de medalii, dintre care 16 de aur. Eu cred că putem învăţa de la biatlon până la sărituri, în multe discipline. Avem de învăţat de la nemţi, care sunt regi. Rămâne de stabilit cu federaţiile de la noi din România această colaborare. Bobul s-a pregătit în Germania şi de aia spun că nu este normal să te pregăteşti cu echipa Germaniei, să ai condiţii bune, să ai acelaşi număr de coborâri, iar la Jocurile Olimpice să vină la nişte timpi pe care nici măcar ei nu şi-i pot explica”, a mai spus Covaliu.

O altă schimbare ar putea veni şi în componenţa staff-urilor tehnice ale echipelor olimpice, a mai spus Covaliu: „Sunt sportivi tineri, care au participat acum la prima ediţie, care îşi doresc, dar important este cu cine pot face rezultate. Pentru că un rol foarte important îl joacă antrenorul şi staff-ul tehnic. Ne vom concentra mult mai mult pe acest domeniu, pe acest segment. Ştim că antrenorul este foarte important în toată această economie a unei strategii pentru calificare şi pentru a-ţi îndeplini obiectivul. Vom face schimbări şi vor fi decizii astfel încât să reuşim timpi mai buni care să ne apropiem de medalii”.

El s-a arătat impresionat de infrastructura pusă la dispoziţie de organizatori, dar şi de condiţiile meteo nefavorabile din China.

„În primul şi în primul rând bazele sportive, infrastructura pentru această ediţie a Jocurilor Olimpice a fost una de excepţie, organizarea, având în vedere că s-a desfăşurat în condiţii cu totul speciale. Au fost şi temperaturi de minus 35 de grade, deci foarte frig sus la munte. Iar acolo unde s-au ţinut competiţiile de bob şi sanie au fost minus 10 grade. Sportivii au concurat în condiţii dificile din punct de vedere atmosferic, dar aici s-a văzut şi s-a făcut practic departajarea, între cine a rezistat şi cine s-a pregătit mai bine. Vremea nu poate fi o justificare, condiţiile au fost aceleaşi pentru toată lumea. Şi tocmai aici se face departajarea, pe fiecare detaliu, cine rezistă şi cine nu rezistă”, a mai spus Mihai Covaliu.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, s-a întors, luni dimineaţa, din China, de la Jocurile Olimpice de iarnă, alături de componenţii echipelor de biatlon şi schi fond.

Locul 9 din proba de ştafetă a concursului de sanie (Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu, Marian Gîtlan/Darius Şerban) reprezintă cea mai bună clasare a sportivilor români la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing.

Pe lângă clasarea ştafetei de sanie, rezultate notabile la Beijing au mai avut Andreea Grecu – locul 12 la monobob, echipajul de bob-4 masculin (Mihai Tentea, Raul Dobre, Ciprian Daroczi, Cristian Radu) – locul 13, precum şi băieţii din proba de dublu la sanie, Marian Gîtlan, Darius Şerban, clasaţi pe locul 14.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...