Mihai Covaliu (COSR), înainte de JOT 2024: Mergem în Coreea cu încredere, vrem să aducem medalii acasă

Data:

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, vineri, că delegaţia României pleacă în Coreea de Sud, la ediţia de iarnă a Jocurilor Olimpice pentru Tineret (JOT), cu încredere că poate aduce medalii acasă, scrie Agerpres.

„Aşteptăm cu emoţie aceste Jocuri pentru aceşti copii, deoarece este o competiţie importantă cu un nivel ridicat de valoare. Însă acesta este un moment bun pentru ei în a se autoevalua în ceea ce priveşte munca depusă de ei până la această vârstă. Sunt sportivi care pot câştiga medalii. Mergem în Coreea cu încredere şi să aducem medalii acasă pentru România”, a spus Covaliu la finalul ceremoniei de prezentare a Echipei Olimpice Team Romania pentru JOT 2024.

„Ne dorim ca drumul medaliilor pentru România în 2024 să îl deschidă aceşti copii la Jocurile Olimpice pentru Tineret. Este dificil de estimat un număr de medalii, pentru că sunt sportivi în formare. Dar, după cum ştim, la bob avem o tradiţie în a câştiga medalii, apoi ne aşteptăm la rezultate bune la patinaj viteză, la skeleton… deci sunt câteva discipline unde putem urca pe podium. Dar cu siguranţă noi avem încredere în absolut toţi sportivii care vor concura la Gangwon. Sperăm ca la această ediţie să ridicăm şi mai mult ştafeta după JOT de la Lausanne de unde ne-am întors cu trei medalii”, a adăugat el.

Preşedintele COSR speră ca sportivii care vor concura acum la Gangwon să aducă României prima medalie după mult timp la sporturile de iarnă la Jocurile Olimpice de la Milano şi Cortina d’Ampezzo din 2026.

„Noi ne dorim ca în 2026 la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia (Milano şi Cortina d’Ampezzo) să reuşim să obţinem şi acea mult râvnită medalie la sporturile de iarnă. Iar eu sunt convins că aceşti copii care acum vor participa la Gangwong vor face pasul şi în anii următori îi vom vedea în lotul de seniori al României”, a precizat Mihai Covaliu.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat oficial, vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la Complexul Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, echipa care va reprezenta România la ediţia de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret care va avea loc la Gangwon (Coreea de Sud), în perioada 19 ianuarie – 1 februarie.

Echipa Olimpică Team Romania va fi alcătuită la JOT 2024 din 33 sportivi, 16 la feminin şi 17 la masculin. Aceştia vor concura la nouă discipline din programul celei de a IV-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă: biatlon, bob, patinaj viteză, sanie, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond, skeleton şi snowboard.

Palmaresul României la Jocurile Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă (competiţie rezervată sportivilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani) este de 5 medalii: 3 de aur şi 2 de bronz. Acestea au fost cucerite de Eduard Căşuneanu (hochei pe gheaţă – individual îndemânare) – aur la JOT Lillehammer 2016, Georgeta Popescu (monobob) – aur la JOT Lausanne 2020, Andrei Nica (monobob) – aur la JOT Lausanne 2020, Mihaela Hogaş (patinaj viteză – sprint echipe mixte internaţionale) – bronz la JOT Lillehammer 2016 şi Elena Ionel (patinaj viteză – sprint echipe mixte internaţional) – bronz la JOT Lausanne 2020.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...