Mihai Covaliu (COSR) – Federaţiile care nu şi-au îndeplinit obiectivele la JO de la Paris vor avea o perioadă mai grea

Data:

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, joi, în cadrul Forumului COSR de analiză a programului de pregătire, calificare şi participare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, că federaţiile care nu şi-au îndeplinit obiectivele vor avea o perioadă mai grea.

El a menţionat că este nevoie de schimbare acolo unde lucrurile nu au mers bine.

„Fără să fiu modest, aşa cum sunt de obicei, ştiam că ediţia Jocurilor Olimpice de la Paris va fi una reuşită. Pentru că am făcut un lucru foarte simplu, am făcut ceea ce trebuia, adică am muncit. Iar apoi au venit şi rezultatele. Lecţiile de la Paris sunt încă vii în inima noastră şi trebuie să învăţăm din ele. Mai exact, să nu mai repetăm greşelile care s-au făcut. Greşelile nu trebuie să fie mai mari decât ceea ce putem face noi bine. Dincolo de bucurii şi dezamăgiri, Jocurile Olimpice de la Paris au însemnat o ediţie în care România a intrat pe o curbă ascendentă pentru prima dată după 24 de ani şi a obţinut mai multe medalii decât la cea precedentă. Şi tot pentru prima oară, după 12 ani, numărul medaliilor de aur creşte. Astfel se face că România a încheiat ediţia de la Paris pe un onorant loc 23 în clasamentul pe medalii. Cele 9 medalii au venit doar de la patru discipline, canotaj, înot, haltere şi gimnastică. Dar Jocurile de la Paris s-au încheiat, iar acum trebuie să mergem înainte şi să construim o strategie pentru Los Angeles 2028, precum şi pentru Brisbane 2032. Însă trebuie să construim pe baze reale. Este nevoie de schimbare acolo unde lucrurile nu au mers aşa cum ne-am dorit. Federaţiile care nu şi-au îndeplinit obiectivele vor avea o perioadă mai grea în care vor trebui să îşi regândească strategia şi să ne convingă că au făcut schimbările necesare care pot să le aducă din nou la acel nivel de finanţare care să le permită să facă performanţă. Noi vom fi aici, le vom oferi suport şi sper să fie receptive de data aceasta”, a spus preşedintele.

La finalul forumului, întrebat când va putea România să egaleze performanţa de la Sydney 2000, Covaliu a răspuns: „E foarte dificil acum să ne gândim la 26 de medalii, pentru Sydney a fost o ediţie de vârf care avea în spate un sistem care a lucrat pentru acel obiectiv. Şi în primul rând vorbim aici despre faptul că statutul a susţinut atunci sportul foarte, foarte mult, asta înainte de Sydney 2000. Lucru care se poate întâmpla din nou dacă vom avea parte de aceeaşi susţinere. Şi primul lucru pe care trebuie să îl facă mediul politic este să declare sportul prioritate naţională”.

Mihai Covaliu a menţionat că alegerile care vor avea loc peste câteva săptămâni sunt importante pentru sportul românesc. „Fiecare rundă de alegeri este foarte importantă pentru că se aşteaptă mult, sunt schimbări care trebuie produse şi noi, oamenii din sport, ne dorim să avem un interlocutor în mediul politic şi decizional cu care să stăm la masă şi împreună să găsim soluţii pentru sportul din ţara noastră. David Popovici reprezintă glasul tinerei generaţii, faptul că avem nevoie de infrastructură reprezintă un pilon foarte important în strategia oricărui preşedinte sau prim ministru. Pe de altă parte, spun că împreună trebuie să construim”, a explicat el.

Prezent la forumul COSR, şeful cancelariei primului ministru, Mihai Ghigiu, a declarat că Guvernul va continua să investească în sportul românesc.

„În numele Guvernului spun felicitări şi mulţumesc pentru că ne-aţi făcut mândri din nou prin cele 9 medalii cucerite la Paris. Faptul că imnul României s-a auzit la Paris şi că steagul României a fluturat la Paris cred că a contat mai mult decât reuşim noi, politicienii, să facem în ani de zile. Aşa că vă mulţumim tuturor, sportivi, antrenori, COSR, ANS, federaţii şi toţi ceilalţi care au sprijini mişcarea sportivă. Aş îndrăzni să spun şi că ne cerem scuze pentru momentele în care poate nu am făcut suficient pentru sport. Deşi sportul a adus atât de multe României. Guvernul, nici cel actual, nici cel din trecut şi nici cel din viitor nu va fi perfect. Însă ceea ce ne dorim noi în relaţia cu dumneavoastră este să avem un parteneriat real şi sincer. Să ne criticaţi, dar să şi găsim şi soluţii împreună. Eu vă asigur că 2025 va fi un an în care trebuie să investim în sport. Suntem conştienţi că la capitolul infrastructură Guvernul trebuie să facă mai mult pentru sport, la fel cum ştim că avem nevoie de capital privat în sport şi de modificări legislative. Aşa că eu cred că împreună putem face mai multe decât până acum”, a spus Ghigiu.

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a afirmat în discursul său că sportivii medaliaţii la Jocurile Olimpice au nevoie de mai mult respect.

„Privind la Jocurile Olimpice de la Tokyo unde România a cucerit 4 medalii şi a încheiat pe locul 46 pe naţiuni, pare că la Paris am atins un nivel înalt de performanţă cu un loc 23 cu cele 9 medalii câştigate de sportivii noştri. Poate că spiritul olimpic s-a relaxat cam prea mult în inimile unora dintre cei care azi au datoria să se ocupe de înalta performanţă. Flacăra olimpică arde degeaba într-un recipient strălucitor dacă nu rămâne aprinsă zi de zi în bazele de antrenament, în birourile managerilor şi în competiţiile internaţionale. Pentru asta avem nevoie de modele. Iar cele mai bune modele pentru generaţiile de azi nu sunt doar cei care au scris istoria sportului românesc în ultimele decenii. Ci mai ales cei care sunt azi în faţa noastră cu zâmbetele victoriilor recent obţinute la Paris. Degeaba îi întâmpinăm cu flori la aeroport la sosire dacă respectul datorat performanţelor lor extraordinare este umbrit de noile sporturi naţionale, care au înlocui oina… aruncatul cu noroi, uitarea, ignorarea, bagatelizarea şi chiar batjocura. Vrem respect pentru performanţa olimpică? Vrem să transformăm elevii de azi în campionii olimpici de mâine? Haideţi să le arătăm respect celor care şi-au câştigat acest drept prin muncă şi rezultate. Felicitări federaţiilor care au cucerit medalii la Paris, sunt doar patru, dar sperăm să fie mult mai multe la Los Angeles. Dar dacă vom fi dezbinaţi acest succes nu va veni niciodată”, a precizat Lipă.

România a cucerit nouă medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, trei de aur, patru de argint şi două de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Când începe Champions League 2024/2025 și ce aduce noul format?

Champions League, cea mai prestigioasă competiție inter-cluburi din lume, revine cu o ediție specială pentru sezonul 2024/2025. Formatul...

Mbappe (Real Madrid), accidentat la coapsa stângă, incert pentru următoarele meciuri

Atacantul francez al lui Real Madrid, Kylian Mbappe, înlocuit marţi în minutul 36 al meciului din Liga Campionilor...

Legendarul Ronaldinho va fi prezent la Sports Festival 2025

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho Gaucho va participa la ediţia de anul viitor a Sports Festival, au anunţat,...

Formula E a donat 250.000 de dolari în scopuri caritabile după victoria lui Verstappen în Formula 1

Max Verstappen a asigurat că va urmări cursele din Formula E, după ce conducerea acestui campionat rezervat monoposturilor...