Michel Platini şi Sepp Blatter vor fi judecaţi de miercuri în Elveţia pentru escrocherie

Data:

Francezul Michel Platini (66 ani), fostul preşedinte al UEFA, şi elveţianul Sepp Blatter (86 ani), fostul preşedinte al FIFA, vor compărea în faţa instanţei pentru acuzaţia de escrocherie, începând de miercuri, în afacerea plăţii suspecte care a curmat în 2015 traiectoria celor doi la comanda fotbalului mondial, informează AFP, potrivit Agerpres.

Până pe 22 iunie, Tribunalul penal federal din Bellinzona îi va audia pe cei doi foşti conducători pentru „gestiune neloială”, „abuz de încredere” şi „fals în înscrisuri” în acelaşi dosar, urmând să prezinte verdictul pe 8 iulie.

Cei doi aliaţi deveniţi rivali, în măsura în care Platini urma să-i succeadă lui Blatter, sunt acuzaţi că au obţinut ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de 2 milioane franci elveţieni „în favoarea lui Platini”, conform rechizitoriului parchetului.

Cei doi, vizaţi şi în alte dosare, riscă cinci ani de închisoare sau amendă.

Platini şi Blatter vor trebui să dea explicaţii în dosarul care a dus la radierea lor din fotbal, într-un moment în care Michel Platini, pe atunci preşedinte al UEFA şi un mare nume în fotbalul mondial datorită gloriei sale sportive, părea favorit pentru preluarea funcţiei de preşedinte al FIFA după scandalurile care au dus la demisia lui Blatter.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...