Michel Platini ar fi primit o operă de Pablo Picasso după desemnarea Rusiei gazdă a CM 2018 (presă)

Data:

Michel Platini, preşedintele UEFA în momentul desemnării Rusiei drept gazdă a Cupei Mondiale 2018, ar fi primit o lucrare de Pablo Picasso din partea unui oligarh rus, conform informaţiilor de presă care citează interceptări telefonice ale fostului conducător francez, informează AFP, potrivit Agerpres.

Interceptările telefonice din 2017 au fost dezvăluite luni de Mediapart în cadrul anchetei judecătoreşti deschise de Procuratura Financiară Naţională franceză (PNF) privind atribuirea, în 2010, a Cupelor Mondiale din 2018 şi 2022, în perioada în care Platini s-a aflat la preşedinţia UEFA.

Fostul oficial francez a recunoscut, într-o conversaţie cu soţia sa, că a primit un „tablou” de la un anume „Ouchmanov”, care ar putea fi, potrivit Mediapart, oligarul rus Alişer Usmanov, vizat în prezent de sancţiunile Uniunii Europene după invazia rusă din Ucraina.

Potrivit ziarelor Le Monde şi L’Equipe, anturajul lui Platini a recunoscut luni că fostul preşedinte UEFA a primit o „litografie” a lui Piccaso din partea lui Usmanov în 2016, cu ocazia împlinirii vârstei de 61 ani, şi nu un tablou.

Marţi, Michel Platini a contraatacat cu un alt dosar, făcând publică depunerea unei plângeri la Paris, în noiembrie 2021, împotriva lui Gianni Infantino, actualul preşedinte al FIFA, pentru „trafic de influenţă activ” şi împotriva lui Marco Villiger, fostul director juridic al FIFA, pentru „complicitate la trafic de influenţă activ”.

Parchetul din Paris a înregistrat această plângere la data de 16 noiembrie, fără să se cunoască în acest stadiu ce acţiune a fost întreprinsă, conform AFP.

Fostul număr 10 al selecţionatei Franţei s-a opus direct, de câţiva ani, lui Infantino şi anturajului său, pe care îl suspectează că l-ar fi îndepărtat din cursa pentru preşedinţia FIFA în 2015, alertând procuratura elveţiană în legătură cu o plată suspectă de 2 milioane de franci elveţieni (1,8 milioane de euro), făcută către Platini la ordinul preşedintelui FIFA din acea perioadă, Sepp Blatter.

În acest caz, Michel Platini şi Sepp Blatter au fost inculpaţi în Elveţia, în noiembrie 2021, pentru mai multe infracţiuni, inclusiv fraudă, iar în prezent se aşteaptă demararea unui proces. Cei doi susţin că este vorba despre un rest de plată pentru o muncă de consilier efectuată de Platini în perioada 1999-2002.

Ales în 2016 la conducerea FIFA, Gianni Infantino este vizat la rândul său, din iulie 2020, de proceduri penale în Elveţia pentru „incitare la abuz de autoritate”, „încălcare a secretului oficial” şi „obstrucţionare a acţiunii penale”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă nu a mai luat startul în Cupa Mondială de la Szeged

Sportivul român Cătălin Chirilă, dublu campion mondial şi triplu campion european, nu a mai luat startul în seriile...

Kylian Mbappe s-a antrenat normal alături de ceilalţi jucători ai lui Real Madrid

Fotbalistul francez Kylian Mbappe a participat la întregul antrenament al lui Real Madrid, vineri dimineaţă, cu două zile...

Iga Swiatek, calificare cu emoţii în turul al treilea al turneului de la Roma (WTA)

Poloneza Iga Swiatek, numărul 3 mondial al tenisului feminin, a suferit vineri pentru a ajunge în runda a...

Victor Piţurcă – Noi nici acum nu realizăm că am câştigat Cupa Campionilor Europeni

Fostul internaţional Victor Piţurcă a declarat, joi seara, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la câştigarea...