Messi, incert pentru următorul meci al Argentinei

Data:

Lionel Messi, căpitanul selecţionatei de fotbal a Argentinei, a acuzat o problemă medicală în cursul meciului cu Chile (1-), disputat în noaptea de marţi spre miercuri la Copa America şi ar putea fi menajat la ultima partidă din grupă, împotriva echipei statului Peru, informează mass-media sud-americană.

În prima repriză a meciului de la East Rutherford, Messi a solicitat ajutor medical după un atac mai energic al unui adversar, iar unul dintre membrii staffului argentinian i-a acordat îngrijiri la piciorul drept.

La finalul jocului, fotbalistul în vârstă de 37 ani a dezvăluit că „a simţit o jenă la nivelul ischiogambierului drept”. „Mă deranjează puţin, dar am reuşit să termin partida, aşa că sper să nu fie nimic grav. Vom vedea”, a adăugat Messi, dezvăluind totodată că în ultimele zile a avut febră şi dureri în gât.

Starul argentinian, care joacă în prezent la Inter Miami, a ratat şase meciuri ale echipei americane în acest sezon. Marţi seară, el a rămas pe teren până la final, având o şansă de a înscrie în prima repriză (36), înainte de a executa cornerul în urma căruia Lautaro Martinez a marcat golul victoriei (88).

Argentina, deţinătoarea trofeului, şi-a asigurat calificarea în sferturile de finală după acest succes, iar sâmbătă urmează să înfrunte Peru în ultimul său meci din grupă.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...