Meci nebun în Superligă! Universitatea Craiova – Farul Constanța 4-3, după ce echipa lui Hagi a condus la puază

Data:

Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 4-3 (2-3), pe pe teren propriu, la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci spectaculos din etapa a noua a Superl, potrivit Agerpres.

Meciul a avut deopotrivă erori monumentale şi execuţii de fineţe, precum şi răsturnări de scor.

Farul a marcat al doilea cel mai rapid gol al sezonului în Superligă, prin Vlad Morar (2), după 67 de secunde, în urma unei greşeli făcute de Nicuşor Bancu.

Cel mai rapid gol al campionatului rămâne cel înscris de sibianul Alexandru Oroian în meciul Chindia Târgovişte – FC Hermannstadt (1-1), din etapa a doua, după 66 de secunde. Internaţionalul malgaş Dorian Bertrand marcase după 79 de secunde în partida câştigată de FC Argeş cu UTA (2-0), în prima etapă.

Jovan Markovic (26) a reuşit egalarea, cu un şut la colţul lung, însă Farul a intrat la cabine cu un avans de două goluri, în urma dublei reuşite de Gabriel Torje (33, 41). Ex-dinamovistul a înscris primul gol pentru Farul cu un lob peste David Lazar, după ce a fost scăpat de fundaşii craioveni, la lansarea lui Tudor Băluţă. A doua reuşită a venit tot cu un şut cu boltă, fără preluare, după o minge greşită de Ionuţ Vînă.

Andrei Ivan a redus din diferenţă înainte de pauză (44), cu un şut din marginea careului, deviat de un fundaş.

Markovic a restabilit egalitatea (66), cu un şut din unghi printre picioarele portarului Marian Aioani.

Victoria Universităţii a venit după lovitura liberă executată de Dan Nistor, la care Aioani a boxat mingea în propria poartă.

Farul putea pleca de la Severin cu un punct, dar portarul Lazar a salvat golul egalării în ultimul minut (90+3), la mingea trimisă de Louis Munteanu spre poartă.

Jocul a fost întrerupt câteva zeci de secunde în min. 79, din cauza unui suporter care a pătruns pe teren.

Farul a suferit prima sa înfrângere din acest campionat.

Universitatea, care venea după un eşec la Mediaş cu nou-promovata FC Hermannstadt (0-1), este la a treia victorie consecutivă acasă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Ayrton Senna va fi omagiat de Sebastian Vettel cu ocazia MP al regiunii Emilia Romagna

Fostul pilot de Formula 1 Sebastian Vettel a organizat mai multe activităţi pentru a-i aduce un omagiu regretatului...

Manchester City pierde un jucător important pentru ultimele două meciuri ale sezonului

Brazilianul Ederson, portarul lui Manchester City, va rata meciul final din Premier League, în care City poate fi...

Sevilla FC rămâne fără capitan la finalul sezonului

Internaţionalul spaniol Jesus Navas, căpitanul echipei Sevilla FC, se va despărţi de clubul andaluz la finalul acestui sezon,...

Bruno Fernandes și-ar dori să rămână la Manchester United

Căpitanul echipei de fotbal Manchester United, Bruno Fernandes, a afirmat că vrea să rămână la gruparea de pe...