Mbappe ‘se simte mai bine’, afirmă coechipierul său William Saliba

Data:

Fundaşul francez William Saliba a declarat, miercuri, că „sunt veşti bune, el se simte mai bine”, referindu-se la coechipierul său Kylian Mbappe, care a suferit o fractură nazală în timpul meciului de luni cu echipa de fotbal a Austriei (1-0), de la EURO 2024, dar nu va juca vineri în următoarea partidă din faza grupelor, împotriva Olandei, informează AFP.

„Când i-am strâns mâna, în această dimineaţă, el era mai bine”, a declarat fundaşul francez în conferinţa de presă de la Paderborn, cartierul general al echipei Franţei.

„El a mers să facă o evaluare, mai mult nu ştiu”, a completat Saliba, titular în apărare în meciul cu Austria.

Federaţia franceză de fotbal (FFF) a anunţat că Mbappe nu va fi operat în perioada imediat următoare şi va evolua cu o mască pe faţă la revenirea sa în competiţie.

Potrivit L’Equipe, stafful tehnic al naţionalei Franţei a decis ca Mbappe să nu fie folosit în întâlnirea cu Olanda. Această decizie a fost luată având în vedere intensitatea traumatismului, termenul necesar pentru fabricarea unei măşti şi perioada de care jucătorul va avea nevoie pentru a se obişnui cu ea.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Charalambous (FCSB), înainte de partida cu Feyenoord – Echipa care va câştiga mâine va avea şanse să continue

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu...

Dorinel Munteanu – Pentru mine este o provocare, vreau ca Hermannstadt să redevină o echipă de temut

Noul antrenor al echipa de fotbal FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că instalarea reprezintă o provocare...

Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile

Fotbalistul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei AS Monaco, s-a lansat într-o aventură surprinzătoare, devenind acţionar şi ambasador al...

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt,...