Mbappe (Real Madrid), suspendat doar un meci după cartonaşul roşu primit în meciul cu Alaves

Data:

Atacantul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a primit o suspendare de doar un meci după eliminarea din meciul cu Alaves (1-0), de duminică, din etapa a 31-a a campionatului de fotbal al Spaniei, transmite AFP.

Comisia de Disciplină a Federaţiei spaniole (RFEF) a anunţat decizia, marţi, într-un comunicat, considerând că intervenţia violentă a lui Mbappe asupra lui Antonio Blanco a fost ”o acţiune care făcea parte din joc”.

Mbappe, care a primit cartonaşul roşu în prima repriză (min. 38), risca o suspendare mai drastică, însă astfel nu va rata decât meciul de campionat cu Athletic Bilbao, urmând să fie disponibil pentru finala Cupei Spaniei, contra rivalei FC Barcelona, pe 26 aprilie.

Mbappe se poate revanşa pentru gestul său necugetat miercuri seara, în returul cu Arsenal, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, pe ”Santiago Bernbeu”, după eşecul din tur fără drept de apel al madrilenilor, 0-3.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Phil Foden şi-a prelungit contractul cu Manchester City

Phil Foden, fotbalistul englez al lui Manchester City, a semnat un nou contract care îl va menţine la...

FRF a stabilit programul ediţiei 2026-2027 a Ligii a II-a

Federaţia Română de Fotbal a stabilit, miercuri, prin tragere la sorţi, programul sezonului regulat din cadrul ediţiei 2026-2027...

Columbianul James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de echipa Minnesota United

Fotbalistul columbian James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de formaţia americană Minnesota United, din Major League...

Donald Trump îşi doreşte ca Gianni Infantino să preia postul de secretar general al ONU

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îşi doreşte ca Gianni Infantino, preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), să devină...