Mbappe este într-o situaţie complicată, afirmă selecţionerul Franţei

Data:

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, s-a arătat deranjat de insistenţa jurnaliştilor de a vorbi despre starul Kylian Mbappe, care nu a fost convocat pentru meciul pe care Les Bleus l-au încheiat la egalitate cu Israelul (scor 0-0), joi seara pe Stade de France, în cadrul Ligii Naţiunilor.

„Vreţi să mă repet? Mbappe nu este aici, aşa că voi spune ceea ce am spus deja. Lăsaţi-l în pace! Am spus ce aveam de spus. Uneori este bine să nu spun prea multe. Nu există nicio sancţiune”, a spus Deschamps la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul partide.

Acesta a recunoscut, totodată, că Mbappe, căpitanul naţionalei Franţei, nu traversează o formă foarte bună după transferul său la Real Madrid, în această vară.

„Este într-o situaţie complicată, iar eu sunt alături de el. Trece printr-o perioadă care nu este cea mai fericită din cariera sa. Cu toate astea, el şi-a dorit să vină. Cred că este mai bine pentru el în acest moment (să nu fie convocat). Toată lumea are dreptul să aibă o perioadă complicată. Există aspectul fizic şi cel psihologic, de asemenea. Există mereu interpretări, indiferent dacă vorbesc sau nu. Aşa că am grijă să-mi cântăresc cuvintele”, a adăugat selecţionerul francez.

„Fie spun ceva, fie nu spun nimic. Nu am spus nimic, dar nu am de gând să intru în dezbateri”, a conchis Didier Deschamps.

Fără Kylian Mbappe, Franţa a înregistrat o remiză „tristă” în faţa Israelului, conform presei franceze, dar care i-a adus însă punctul necesar pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor, comentează presa din Hexagon. Meciul s-a desfăşurat în condiţiile unor măsuri stricte de securitate, pe fondul situaţie din fâşia Gaza, unde armata israeliană luptă de mai bine de un an împotriva grupării Hamas.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...