Majoritatea cluburilor din Premier League sunt dopate economic, susţine preşedintele La Liga

Data:

Preşedintele La Liga, Javier Tebas, a afirmat că „majoritatea cluburilor din Premier League sunt dopate economic, în timp ce Javier Gomez, director corporativ, a solicitat Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) să impună controlul financiar pentru a-i sancţiona pe cei care nu-l respectă „indiferent de ţara din care provin”, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Citim despre puterea Premier League, dar nu este aşa, este o competiţie bazată pe pierderi de milioane ale cluburilor, pentru că veniturile lor obişnuite nu le ajung. Majoritatea cluburilor sunt dopate economic”, a scris Tebas pe contul său de Twitter.

Preşedintele La Liga a reacţionat după închiderea mercato de iarnă cu o sumă mare cheltuită în Premier League, estimată la 643,8 milioane de euro, incluzând transferul record al campionatului cu venirea argentinianului Enzo Fernandez la Chelsea, de la Benfica, în schimbul sumei de 121 de milioane de euro.

La rândul său, directorul corporativ al ligii spaniole, Javier Gomez, a împărtăşit această viziune a cheltuielilor în exces, apărând în acelaşi timp filosofia patronatului spaniol în spectrul economic.

„În La Liga, ceea ce urmărim este ca toate cluburile să poată cheltui şi genera venituri de manieră autonomă, cu venituri proprii. Este adevărat că şi acţionarilor li se permite să susţină cluburile, dar în anumite limite. În Premier League se întâmplă exact contrariul”, a declarat acesta.

Cluburile din prima ligă a campionatului de fotbal al Angliei au cheltuit suma record de 815 milioane de lire sterline (un miliard de dolari) în fereastra de transferuri din luna ianuarie, pentru a finaliza un sezon de investiţii fără precedent, a relatat DPA.

Cheltuielile brute pentru fereastra anului 2023 au fost cu 90% mai mari decât precedentul record de 430 de milioane de lire sterline din 2018 şi aproape triple faţă de perioada de mercato din ianuarie 2022 (295 milioane de lire).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...